Ateliere de olărit gratuite pentru copii, la Casa Băniei

1
533

O fascinantă călătorie în lumea meșteșugurilor românești tradiționale propune Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei (Casa Băniei) în cadrul unor ateliere de olărit pe care le va organiza începând cu data de 21 iulie 2018. Adresate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, atelierele se vor derula în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 9.00-12.00, în spațiul interactiv al secției, din strada „Matei Basarab” nr. 16, până la data de 10 septembrie 2018. Participarea este gratuită, iar materialele necesare sunt asigurate de Muzeul Olteniei.

„Ne vom juca, vom experimenta și vom învăța despre taina și diversitatea lutului și pământului, vom afla lucruri noi despre tehnicile tradiționale folosite de bunii şi străbunii noştri la realizarea vaselor specific ceramicii de Oboga și Horezu, chiar de la meșterul ceramist Ștefan Trușcă (Oboga, județul Olt). Demersul instituției vizează revalorificarea unui meșteșug din centre de olărit încă vii de pe teritoriu ţării: Oboga (Olt), Horezu (Vâlcea), Sisești (Mehedinți, unde se realizează atât ceramică decorativă, cât şi vase destinate uzului gospodăresc. Instituţia noastră dorește să realizeze o revigorare a acestui meșteșug tradițional, să promoveze creaţiile populare din zona Olteniei pe segmentul ceramicii oltenești ca marcă distinctivă a arealului specificat”, precizează reprezentanții muzeului craiovean.

Cei interesați pot rezerva un loc la atelier trimițând un e-mail pe adresa muzeulolteniei@yahoo.com sau sunând la numărul de telefon 0351.444.030. Programările se fac în ordinea înscrierii, în limita a 20 locuri/modul.

1 COMENTARIU

Comments are closed.