„Artă, Cultură, Spiritualitate” – școală de vară pentru elevi din Craiova și Rm. Vâlcea

0
429

10 elevi de la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova și 16 de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea participă, în perioada 16-29 iulie 2018, la Școala de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”, organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova. Aceasta face parte dintr-un proiect mai amplu, derulat pe perioada a trei ani, „în vederea facilitării tranziției de la ciclul liceal la cel universitar pentru un grup-țintă de 78 de elevi de liceu, în special din clasele terminale, cu concursul a 10 licee/colegii partenere din toate cele cinci județe ale regiunii Sud-Vest Oltenia”.

Scopul activităților didactice prevăzute în cadrul școlii de vară este de a motiva elevii să finalizeze studiile liceale și de a se orienta apoi spre Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, specializările Artă Sacră, Arte Plastice și Teologie Ortodoxă Pastorală. Între activitățile specifice care vor fi derulate cu elevii se numără consiliere profesională și orientare în carieră, ateliere de lucru în domeniul dezvoltării personale, cursuri de specialitate în domeniul spiritualității și al artelor plastice, vizite de studiu la Complexul Brâncuși din Tg. Jiu și la mănăstirile Tismana și Lainici din județul Gorj, precum și activități extracurriculare care presupun prezentarea Universității din Craiova și a Facultății de Teologie Ortodoxă, vizite la obiective culturale – Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Olteniei, Casa Băniei, mănăstirile Coșuna și Jitianu etc.

Potrivit reprezentanților Mitropoliei Olteniei, la finalul proiectului vor fi organizate o masă rotundă în scopul prezentării rezultatelor și o expoziție cu cele mai bune dintre lucrările realizate în cadrul atelierelor de creație ale Școlii de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”, la Muzeul „Sf. Nicodim” al Centrului de Restaurare, Conservare și Vizualizare Patrimoniu al Facultății de Teologie.