„Biblioteca din vacanţă” – Ediţia a IX-a

0
531

macheta bdv 2017-1De nouă ani de zile, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează cursuri gratuite pentru elevi, în cadrul proiectului „Biblioteca din vacanţă”.  Anul acesta, înscrierile se fac în intervalul 26-30 iunie, între orele 8.30-16.30, la Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”, strada M. Kogălniceanu, nr. 9 sau la numerele de telefon 0251532267 şi 0351441809, interior 104. Numărul locurilor disponibile este limitat.

          În perioada 3 iulie – 31 august, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” se vor desfăşura, săptămânal, o serie de ateliere şi cursuri educative, structurate pe două categorii de vârstă. Astfel, pentru clasele I-IV, în cadrul Secţiei pentru Copii şi Tineret – Ludotecă, se vor desfăşura ateliere de: limba engleză, limba spaniolă, origami, hand-made, respectiv dans. Elevilor mai mari, clasele V-VIII, le sunt rezervate cursurile: „Micul Jurnalist”, „Public Speaking”, limbă spaniolă şi teatru.

          Programul „Biblioteca din Vacanţă” este alternativa inedită pe care o propune Biblioteca Aman pentru petrecerea timpului liber în sezonul estival. Vacanţa de vară este perioada anului în care elevii dispun de cel mai mult timp liber. Ca atare, însoţiţi de părinţi, bunici sau amici, copiii se pot înscrie la cursurile gratuite care se vor derula timp de două luni la bibliotecă. Vor avea astfel ocazia de a învăţa lucruri noi şi de a se relaxa într-un mediu plăcut. Alături de distracţie, toţi cei care se vor înscrie la cursurile din acest an vor avea posibilitatea de a deprinde abilităţi noi. Dansul, limba engleză, cursurile de public speaking şi atelierul de teatru, sunt doar câteva dintre programele pe care le oferă biblioteca pentru această ediţie. Fără excepţie, toate cursurile şi atelierele programului vor fi desfăşurate de voluntarii bibliotecii.

          “La biblioteca Aman, fiecare nouă vacanţă de vară înseamnă  “Biblioteca din Vacanţă”. De nouă ani de zile, fără întrerupere, dezvoltăm proiectul “Biblioteca din Vacanţă”, o iniţiativă a bibliotecarilor de la Secţia de Copii şi Tineret şi Ludotecă. Ca de fiecare dată la sfârşitul lunii iunie, în aceste zile pregătim ultimele detalii ale programului. Într-un cadru primitor, îi invităm pe toţi cei care doresc să-şi exerseze cunoştinţele de engleză sau spaniolă, pe toţi cei care vor să se iniţieze în tehnicile de hand-made sau origami dar şi pe cei pasionaţi de dans să se înscrie la cursurile şi atelierele noastre. Vom relua cursul de teatru, un atelier pe care l-am desfăşurat în cadrul primelor ediţii şi pe care, spre bucuria copiilor, îl reintroducem cu această ocazie. Suntem convinşi că toţi participanţii dispun de noţiuni elementare pentru toate cursurile şi atelierele la care se vor înscrie. Noi sperăm ca prin activitatea voluntarior noştri să le oferim copiilor ocazia de a-şi perfecţiona abilităţile, de a petrece un timp util la bibliotecă şi, în fond, de a învăţa într-un mod cât mai dinamic. Le mulţumesc tuturor colegilor mei şi voluntarilor implicaţi”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”.

          Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” continuă şi în acest an derularea proiectului „Biblioteca din Vacanţă” ajuns la cea de-a IX-a ediţie. Adresat copiilor din clasele I-VIII, proiectul se desfăşoară în intervalul 3 iulie – 31 august şi este structurat pe mai multe ateliere: engleză, spaniolă, dans, jurnalism, hand made, origami, public speaking şi teatru.

Alexandru Ionicescu

Purtător de cuvânt,

Biblioteca Judeţeană“Alexandru şi Aristia Aman”