John Kerry respinge categoric aluziile Turciei privind o implicare americană în lovitura de stat eşuată

0
356

kerrySecretarul aemerican de Stat, John Kerry, a vorbit sâmbătă cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, pentru a oferi sprijinul Statelor Unite, dar şi pentru a protesta faţă de aluziile privind o implicare a Washingtonului în lovitura de stat eşuată. „Insinuările publice sau afirmaţiile cu privire la orice presupus rol al Statelor Unite în tentativa eşuată de lovitură de stat sunt categoric false şi dăunătoare pentru relaţiile bilaterale”, a transmis secretarul de Stat, John Kerry, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat. Kerry a mai oferit sprijinul Statelor Unite în desfăşurarea anchetei privind lovitura de stat eşuată. Washingtonul a denunţat rapid tentativa de lovitură de stat din Turcia şi de la început şi-a exprimat spijinul pentru preşedintele ales în mod democratic, Recep Tayyip Erdogan. Totusi, unii oficiali turci ar fi sugerat că Statele Unite sprijină pe ascuns liderii revoltei militare, aluzii respinse categoric de Kerry. Suleyman Soylu, ministrul Muncii din Turcia, chiar a sugerat că Washingtonul ar fi fost direct implicat în lovitura de stat. Clericul musulman Fethullah Gülen este acuzat că s-ar afla la originea tentativei de lovitură de stat din Turcia. Acesta este un fost aliat al lui Erdogan, lider al Mişcării Gülen (Hizmet) şi s-a stabilit în statul american Pennsylvania după ce a căzut în dizgraţie.