Legea care va arunca în aer domeniul public al statului

0
116

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, poate fi considerată tot una „reparatorie”. Ca şi celelalte legi în materie anterioare ei. Are deja norme de aplicare, destul de neclare, dar şi de îngrijorătoare, şi pe deasupra nu mai poate „repara” răul imens săvârşit anterior, cu precădere în materie funciară. Deja, prin ordin al prefectului de Dolj, s-au constituit comisiile locale pentru inventarierea terenurilor şi s-a trecut la lucru. Cu stângul pe tobă. Şi sub bagheta cârmuitoare a lui Eugen Marinescu, directorul Direcţiei de Verificarea Legalităţii Actelor din Prefectura Dolj, specialist în pământuri. Fiindcă, de pildă, Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (care oferă specialişti în măsurători topografice), Agenţia Domeniilor Statului, Direcţia Silvică Dolj, ca să ne oprim la aceste exemple, menţionate expres de normele metodologice, n-au atâţia angajaţi încât să acopere toate comisiile locale, iar pentru plata lor de către primării nu sunt prevăzute prin buget sumele aferente. Dar acesta ar fi cel mai mărunt dintre neajunsuri. Dacă admitem că Legea 165/2013 este una adoptată în regim „de forţă majoră”, sub ameninţarea „paloşului” CEDO, tot atât de adevărat este că s-a ajuns la actuala stare de lucruri din „ambiguităţile” întregului pachet de legi anterioare, începând cu Legea 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care a oferit, via partide, portiţe de interpretare lăutărească, unanim acceptate. În fine, că s-au trezit foarte mulţi „urmaşi” ai unor moştenitori, mai mult sau mai puţin îndreptăţiţi, aflaţi prin străinătate, să-şi revendice drepturi discutabile, este o altă poveste. Să revenim la ceea ce sugeram mai sus. Nu s-a permis prin Legea 18/1991, modificată şi completată prin Legea 169/1997, posibilitatea transferurilor de terenuri dintr-o localitate în alta şi dintr-un judeţ în altul cu acceptul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei sau a Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului? Se mai are evidenţa acestora? Nu s-a revenit asupra prevederii iniţiale din Legea 18/1991 de reducere procentuală a suprafeţelor reconstituite în vederea retrocedării celor îndreptăţiţi, astfel încât toată lumea să primească, în echivalent arabil, până la 10 ha? Ce predictibilitate s-a avut în vedere? Nu s-au atribuit, la cerere, câte 10.000 mp revoluţionarilor, pe vremea când avea „balta peşte”? Nu s-au atribuit – iniţial – până la 5 ha, comisiilor parohiale ori altor organe reprezentative ale comunităţilor de cult din mediul rural, în măsura în care toate aşezămintele posedaseră în trecut terenuri preluate de cooperativele agricole de producţie? Şi toate „au demonstrat” că au avut, şi încă mult, încât în prezent parohiile doljene deţin TDP-uri pentru aproximativ 10.000 ha, la care se adaugă şi vreo 3.700 ha de pădure. Nu s-au procurat drepturi succesorale… de la morţi? Să mai continuăm? Să ajungem la minunile prevăzute de Legea 247/2005, când s-a văzut că terenurile agricole ale Doljului n-au geometrie variabilă. Totul e lipsit de sens şi întreaga „operă” are autori, cu nume şi prenume.

O balanţă a fondului funciar riguroasă ar fi evitat multe neajunsuri

Fiecare prefect de judeţ, în calitatea sa de preşedinte al comisiei judeţene de fond funciar, cu autoritate administrativ-jurisdicţională, avea obligaţia să întocmească balanţa fondului funciar, ce trebuia remisă Departamentului pentru administraţie publică locală. Periodic. În deplin acord cu datele actualului OCPI Dolj şi, evident, cele ale comisiilor locale de fond funciar, primarii fiind obligaţi prin lege să afişeze, lunar, suprafeţele constituite sau reconstituite, numele beneficiarilor, amplasamentul, planul de parcelare, precum şi suprafeţele rămase în rezerva comisiei locale. Cum, la un moment dat, balanţele terenurilor agricole, întocmite la OCPI Dolj, nu mai băteau cu cele existente la nivelul primăriilor din teritoriu, a devenit clar că harababura se instalase. Ce mai conta că TDP-urile se suprapuneau pe aceeaşi suprafaţă sau parcelă şi mii de persoane băteau calea instanţelor de judecată. Primari lipsiţi de studii, în multe locuri din judeţ, au aplicat legea cum i-a dus capul. Revenim: cum s-a întocmit balanţa fondului funciar la nivelul Doljului n-are sens să mai pomenim, fiindcă s-a ajuns unde se vede. Se inventariază inclusiv islazurile comunale, demers cu o încărcătură de nemulţumire oricând explozivă. Şi încă nu se cunoaşte ce se intenţionează.

Rezerva ADS, deocamdată „nevizată”

ADS Dolj, condusă de un reprezentant al liberalilor, căprărie adjudecată, are o rezervă de teren agricol de circa 15.000 ha. Suprafaţă aproape suficientă pentru acoperirea estimativă a necesităţilor. Discuţiile nu vor începe de la această margine a lucrurilor, după toate aparenţele, fiindcă în capul rotund şi deloc echipat cu cunoştinţe în materie al reprezentantului Guvernului în teritoriu, Marius Deca, trebuie „ucise” staţiunile de cercetare agricolă de la Dăbuleni şi Şimnic. Despre care habar nu are cu ce se ocupă. Fiindcă, mai nou, îl preocupă fotbalul. „Lui” îi trebuie terenurile agricole ale celor două staţiuni de cercetare, cu rostul lor de decenii, ca să fie nu în spiritul, ci în conţinutul expres, rigid, al normelor de aplicare a Legii 165/2013. De fapt, staţiunile de cercetare, care deţin terenuri aparţinând domeniului public, au mai rămas de demolat prin părţile locului. În rest bate vântul, spre „mândria” noastră democrată. Rămâne de urmărit ce se va întâmpla. Fiindcă scandalul imens este abia în fază de geneză.

Ce prevede strategia de cercetare ştiinţifică agricolă

De dată recentă, Comisia prezidenţială pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România a elaborat un proiect de strategie agro-alimentară şi de dezvoltare rurală, care în urma dezbaterilor publice şi a definitivării ar urma să devină Pactul naţional rural al României. Raportul are 248 de pagini şi se găseşte pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. Un capitol aparte – relativ consistent – este dedicat cercetării ştiinţifice agricole. Între altele, se menţionează înfiinţarea unui institut de cercetări în domeniul biotehnologiei şi ingineriei genetice în agricultură, zootehnie, industrie alimentară, fie în cadrul Academiei Române, fie în cadrul ASAS. Se dezvoltă şi ideea programului naţional de cercetări agricole, finanţat competitiv prin bugetul MDAR şi programul de cercetări agricole aplicative, finanţat privat, de exploataţiile agricole şi alţi agenţi economici privaţi din agricultură. Sunt avute în vedere cercetările genetice cu privire la mecanismele rezistenţelor la secetă, boli şi dăunători şi alţi factori naturali de risc, în vederea creării de noi soiuri. Aşa cum este întocmit raportul, strategia de cercetare, dezvoltare, inovare în agricultură îşi propune valorificarea potenţialului agricol şi ştiinţific al României. Agricultura inovativă urmând a răspunde dezideratului prioritar de securitate şi siguranţă alimentară şi producerea unor excedente pentru export, facilitând creşterea economică a ţării. Ceea ce se ştie este că preşedintele Traian Băsescu se opune categoric desfiinţării staţiunilor de cercetare agricolă (apărate de Legea 45/2009) şi, probabil, în cele din urmă se va găsi o formulă de compromis, în sensul că domeniul public să nu mai fie ce-a fost, dar să mai dăinuie, cât se poate de anemic. Este doar o prezumţie.