Comisia Europeană a deschis proceduri oficiale de investigare antitrust

0
526

Comisia Europeană a deschis proceduri oficiale de investigare antitrust pentru a stabili dacă regulile pe care Apple le impune dezvoltatorilor de aplicații cu privire la distribuirea de aplicații prin intermediul App Store încalcă normele UE în materie de concurență. Procedurile de investigare se referă, în special, la utilizarea obligatorie a sistemului propriu al companiei Apple de achiziționare în cadrul aplicațiilor, precum și la restricțiile privind capacitatea dezvoltatorilor de a informa utilizatorii de echipamente iPhone și iPad cu privire la posibilități alternative mai ieftine de achiziționare în afara aplicațiilor.

Anchetele se referă la impunerea acestor reguli pentru toate aplicațiile care concurează cu aplicațiile și serviciile companiei Apple în Spațiul Economic European (SEE) și sunt consecința unor reclamații distincte, depuse de Spotify, respectiv de către un distribuitor de cărți electronice/cărți audio, cu privire la impactul normelor privind App Store asupra concurenței în domeniul muzicii difuzate în streaming, respectiv al cărților electronice/cărților audio.

Margrethe Vestager, vicepreședintă executivă, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat:Aplicațiile mobile au schimbat în mod fundamental modul în care avem acces la conținut. Apple stabilește regulile de distribuire a aplicațiilor către utilizatorii de iPhone și iPad. Se pare că Apple și-a asigurat un rol de „controlor” în ceea ce privește distribuirea de aplicații și conținut către utilizatorii dispozitivelor sale populare. Trebuie să ne asigurăm că regulile stabilite de Apple nu denaturează concurența pe piețele pe care Apple concurează cu alți dezvoltatori de aplicații, de exemplu, prin serviciul său de difuzare de muzică în streaming, Apple Music, sau prin Apple Books. Prin urmare, am decis să examinez cu atenție regulile stabilite de Apple pentru App Store și conformitatea acestora cu normele UE în materie de concurență. 

Utilizatorii de iPhone și iPad pot descărca doar aplicații native (și nu aplicații web) de pe App Store.

Comisia va investiga în special cele două restricții impuse de Apple în acordurile sale cu societățile care doresc să distribuie aplicații utilizatorilor de dispozitive Apple:

(1) utilizarea obligatorie a sistemului „IAP” de achiziționare în cadrul aplicațiilor, deținut de Apple, pentru distribuirea de conținut digital plătit. Prin intermediul sistemului său IAP, Apple le percepe dezvoltatorilor de aplicații un comision de 30 % din costurile tuturor abonamentelor percepute de aceștia.

(2) restricții privind capacitatea dezvoltatorilor de a-și informa utilizatorii cu privire la posibilitățile de achiziționare alternative din afara aplicațiilor. Deși Apple le permite utilizatorilor să consume și în aplicație conținut precum muzică, cărți electronice și cărți audio achiziționate în altă parte (de exemplu, pe site-ul dezvoltatorului de aplicații), termenii impuși de companie îi împiedică pe dezvoltatori să-și informeze utilizatorii cu privire la astfel de posibilități de achiziționare care, de obicei, sunt mai ieftine.

Plângerile

La 11 martie 2019, Spotify, furnizor de servicii muzicale în streaming și concurentul lui Apple Music, a depus o plângere cu privire la cele două dispoziții din acordurile de licență încheiate de Apple cu dezvoltatorii și la liniile directoare conexe privind verificarea aplicațiilor din App Store (App Store Review Guidelines), precum și cu privire la impactul acestora asupra concurenței în domeniul serviciilor muzicale în streaming.

În urma unei anchete preliminare, Comisia și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că restricțiile impuse de Apple pot denatura concurența în ceea ce privește serviciile muzicale în streaming de pe dispozitivele Apple. Concurenții Apple fie au decis să dezactiveze complet posibilitatea de abonare prin aplicație, fie și-au majorat prețurile la abonamentul prin aplicație, comisionul perceput de Apple fiind astfel suportat de consumatori. În ambele cazuri, nu li s-a permis să-și informeze utilizatorii cu privire la posibilitățile alternative de abonare în afara aplicației. Obligația de a utiliza sistemul IAP pare, de asemenea, să confere companiei Apple un control deplin asupra relației cu clienții concurenților săi care se abonează prin aplicație, concurenții acesteia fiind împiedicați să dispună de date importante privind clienții lor, în timp ce Apple poate obține date valoroase cu privire la activitățile și ofertele concurenților săi.

La 5 martie 2020, un distribuitor de cărți electronice și de cărți audio a depus, de asemenea, o plângere împotriva companiei Apple, a cărei aplicație Apple Books este în concurență cu reclamantul. Această plângere ridică probleme similare celor anchetate în cauza Spotify, dar se referă la distribuția de cărți electronice și de cărți audio.

Următoarele etape

Comisia va investiga impactul posibil al practicilor Apple privind App Store, în special asupra concurenților săi din domeniul serviciilor muzicale în streaming și al distribuției de cărți electronice/cărți audio. În cele din urmă, aceste practici le pot aduce prejudicii consumatorilor, împiedicându-i să beneficieze de o gamă mai largă de produse și de prețuri mai mici.

S-ar putea dovedi că practicile care fac obiectul anchetei ar încălca normele UE în materie de concurență privind acordurile anticoncurențiale între întreprinderi [articolul 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)] și/sau privind abuzul de poziție dominantă (articolul 102 din TFUE).

Comisia va efectua investigații aprofundate în mod prioritar. Inițierea unei proceduri oficiale de investigare nu echivalează cu o judecată prematură privind rezultatul acesteia.