Măzărache, disponibilizat, Roman, împrumutat

0
385

Universitatea Craiova s-a despărţit deja de 4 jucători, iar achiziţiile sunt încă aşteptate

După ce s-a despărţit de Apostol Popov şi de Andre Santos, cărora le-au expirat contractele, Universitatea Craiova nu va mai conta nici pe atacantul Simon Măzărache. Împrumutat anul trecut la Juventus Bucureşti, unde a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu, vârful de 25 de ani s-a refăcut complet, dar a solicitat rezilierea contractului, considerând că nu are şanse să prindă un loc de titular în ofensiva oltenilor, unde ar avea o concurenţă acerbă cu Mitriţă, Băluţă, Gustavo, Burlacu şi Glavina. „Clubul Universitatea Craiova şi fotbalistul Simon Măzărache au decis de comun acord încetarea raporturilor contractuale. Îi mulţumim lui Simon pentru profesionalismul de care a dat dovadă şi pentru modul în care s-a dăruit şi a apărat blazonul Ştiinţei! Crescut la Centrul de Copii şi Juniori al formaţiei Sporting Piteşti, a evoluat pe parcursul carierei la formaţiile Dinamo II, ACS Berceni şi Viitorul Axintele, iar în campionatul 2014 – 2015 a contribuit la promovarea celor de la Muscelul Câmpulung, fiind golgheterul echipei cu 14 reuşite. A sosit la Universitatea în vara lui 2015 şi a debutat în Ştefan cel Mare, cu marea rivală Dinamo. Simon Măzărache a îmbrăcat tricoul alb-albastru de 60 de ori, reuşind să marcheze şase goluri şi să ofere patru pase decisive. În total, a bifat 3.097 de minute pentru Ştiinţa”, a anunţat gruparea din Bănie.

Un alt atacant pe care Universitatea nu va mai conta în sezonul următor este Mihai Roman, care are un contract destul de mare şi i se va căuta o echipă pentru a fi împrumutat, el fiind trimis şi în stagiunea trecută să joace la ACS Poli Timişoara. Totodată, mijlocaşul ofensiv Stephan Drăghici, care a avut un sezon bun la Academica Clinceni şi Juventus Colentina, nu a fost rechemat în Bănie, fiind împrumutat pentru sezonul viitor la Sepsi Sf. Gheorghe, unde va evolua sub comanda lui Eugen Neagoe, el fiind şi jucător under 21.

Liga Profesionistă de Fotbal a realizat cel mai bun prim unsprezece al străinilor din Liga I Betano și aici se regăsesc „oltenii” Gustavo Di Mauro și Ivan Martic. Despre cei doi, LPF a scris următoarele lucruri: Ivan Martic (Universitatea Craiova / 21 jocuri) – Utilizat de Mangia pe flancul drept al oltenilor, a avut evoluţii apreciate. Cifre bune: două goluri şi trei pase decisive în 21 de jocuri. Gustavo Di Mauro (Universitatea Craiova / 32 jocuri) – A marcat de 11 ori, fiind al doilea cel mai bun marcator străin din ediţia 2017-2018. În plus, şi-a mai trecut în cont şi trei pase decisive. Cel mai bun 11 al străinilor din Liga I arată astfel: Arlauskis – Martic, Planic, Vinicius, Momcilovic – Teixeira, Djokovic, Culio, Salomao – Gustavo, Gnohere.

Altfel, în topul celor mai bine cotaţi jucători din Liga I, doi craioveni se află pe podium. Conform transfermarkt.com, Mitriță are cea mai bună cotă din țară: 2,50 mil. euro. Este urmat de Budescu, de la FCSB, cu acelaşi preţ, iar pe locul trei în acest top, la mică distanță, se află Alex Băluță, cu o cotă de 2,30 mil. euro.

Alb-albaştrii se reunesc mâine

Vacanţa se încheie mâine pentru fotbaliștii Universității Craiova, care vor efectua de dimineaţă vizita medicală la Policlinica pentru Sportivi din Bănie. Delegația alb-albastră va decola de pe Aeroportul Internațional Craiova cu destinația Milano, miercuri, urmând ca de acolo să se deplaseze cu autocarul până la Hall in Tirol. Ca și anul trecut, băieții lui Devis Mangia vor fi cantonați la ParkHotel Hall in Tirol, în perioada 20 iunie 2018 – 6 iulie 2018, loc în care vor disputa şi câteva meciuri amicale.