Se pârguieşte lubeniţa de Dăbuleni

0
108

Încă puţine zile şi gata: se trece la recoltarea masivă a pepenilor galbeni şi a lubeniţelor de Dăbuleni, din soiurile precoce, vegheate zi de zi, din buza primăveri, acolo, sub tunelele protectoare. Cercetătorul Vasile Toma, de la Staţiunea de Cercetări a Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni, expert fără egal în materie, ne-a avansat câteva denumiri de soiuri pentru pepenii verzi („Sorento”, „Romanţa”, „Pata Neagră”), cultivaţi prin răsad, în spaţii protejate, şi pepenii galbeni („Navigal” şi „Passport”), de acum consacrate. Sunt circa 5.000 de hectare, poate mai mult, în zonă, cultivate în exclusivitate cu pepeni verzi şi galbeni, ceea ce conferă bazinului Dăbuleni unicitate, dar şi o bună faimă, încă insuficient valorificată, din varii motive. Pe acest considerent, brandul nu aduce şi preţurile cuvenite la valorificare. Deşi este vorba de o producţie horticolă eminamente ecologică. Discuţia este lungă şi sterilă. Nu există, în această perioadă a anului, nicăieri în supermarketuri şi hipermarketuri, pepeni verzi şi galbeni cu dulceaţa, aromele şi frăgezimea celor de Dăbuleni. Deja primele exemplare ajunse la maturitate se recoltează. Se ţine, evident, la preţ. Începând cu acest an, a fost instituit şi impozitul pe venit. Încât cultivatorii vor avea chitanţiere. Mai deunăzi a plouat sănătos prin părţile Dăbuleniului, pe areale reduse, decupate parcă din imensitatea câmpului, cum s-a întâmplat şi în alte locuri, tocmai când se instalase seceta. Deloc o „ameninţare”, atâta vreme cât la ANIF Dolj „nu sunt probleme”, cum s-a exprimat ţanţoş Dumitru Ghinea, călăuza pâlcului de conservatori doljeni, numit director ca bonus politic. Vegheate zi şi noapte, cu încordarea antrenată a bostănarilor, miraculoasele roade ale pământului se pârguiesc, aşadar. Este o artă să identifici momentul optim al culesului, fără să te amăgească ochiul. De ani buni, Dăbuleniul a devenit vestit în toată ţara pentru lubeniţele sale. A stârnit chiar invidia. Tipic românească. Sigur că nu puteau lipsi bizareriile de tot felul pe seama lubeniţelor de Dăbuleni, într-o ţară în care se discută până la sminteală doar de politica băştinaşă. La Dăbuleni, emoţiile cultivatorilor sunt mari. Legate de preţul de valorificare. Asta este tot ce contează. Un an nu seamănă cu altul, dar, până la această dată, totul a curs conform aşteptărilor, prefigurându-se un rod generos. Pentru o bună perioadă de timp, „lubeniţa de Dăbuleni” devine o efigie a Doljului. Truda care i-a însoţit ciclul vegetal nu o ştie doar cultivatorul, chiar dacă strâmbăm din nas, când îi cumpărăm marfa.