S-au pus la punct detaliile susţinerii „evaluării naţionale” pentru elevii de clasa a VIII-a

0
409

Ieri, s-a încheiat perioada de înscriere pentru examenul naţional de evaluare, listele urmând să fie definitivate în foarte scurt timp. Inspectoratul Şcolar Judeţean a transmis toate măsurile care trebuie aplicate pentru buna desfăşurare a acestui examen, fiind stabilite şi Centrele Zonale de Evaluare şi Centrul de Verificare a Contestaţiilor, dar acestea nu pot fi făcute, deocamdată, publice, conform legislaţiei.

Janina Elena Vaşcu

Pentru susţinerea Examenului Naţional de Evaluare, destinat elevilor de clasa a VIII-a, în Dolj sunt constituite 156 de Centre de Examen, în instituţiile de învăţământ care au avut, în planul de şcolarizare, clase de gimnaziu.

„Avem aceste centre formate, iar, aşa cum spune situaţia, au fost înregistraţi 5.997 de elevi înscrişi, în acest an şcolar, în clasa a VIII-a. Nu ştim, deocamdată, situaţia clară a celor care vor susţine examenul, fiindcă nu au sosit toate cataloagele, şi nu cunoaştem câţi sunt corijenţi, câţi repetenţi, câţi au situaţia neîncheiată. Sunt şi două Centre Zonale de Evaluare şi unul de verificare a contestaţiilor, dar, aşa cum spune legislaţia, nu pot fi divulgate până cu 48 de ore înainte de începerea examenului. Sâmbătă, 20 iunie, va avea loc şedinţa de instruire a membrilor comisiilor, în aceeaşi zi desfăşurându-se şi şedinţa publică de tragere la sorţi a evaluatorilor care vor fi repartizaţi la proba scrisă la limba şi literatura română. Marţi, 23 iunie, va fi tragerea la sorţi pentru cei care vor asista la proba de matematică ”, a declarat prof. Janina Elena Vaşcu, inspector general adjunct al ISJ Dolj şi preşedinte al Comisiei Judeţene de Evaluare Naţională.

Aceasta a mai spus că s-au trimis, în teritoriu, înştiinţări cu asigurarea tuturor condiţiilor, atât pentru candidaţi, cât şi pentru cadrele didactice, pornind de la necesarul de apă potabilă, până la temperatura optimă şi asistenţa medicală. Pe 22 iunie, se va desfăşura prima probă scrisă – la limba şi literatura română, iar, pe 24 iunie, la Matematică.