Alb-albaştrii au efectuat vizita medicală

0
335

La două zile după reunire, jucătorii Universităţii Craiova au efectuat vizia medicală, la Policlinica pentru Sportivi din Bănie. Au trecut prin cabinetele medicale 17 dintre jucători: Sebastian Achim, Adrian Avrămia, Nicușor Bancu, Alex Băluță, Marius Briceag, Adrian Cârstea, Costin Curelea, Andrei Dumitraş, Andrei Herghelegiu, Andrei Ivan, Silviu Izvoranu, Alex Mateiu, Apostol Popov, Andrei Sin, Cătălin Straton, Ionuț Tîrnăcop, Viorel Ferfelea, dar şi Simon Mazarache, jucător venit în probe.

După controlul medical, Alex Băluță a declarat: „Toți suntem apți și abia așteptăm să înceapă noul campionat. Play-off-ul este primul nostru obiectiv, tindem spre cupele europene. Nu trebuie să ne gândim încă la titlu, trebuie să muncim, să dăm totul pe teren. Avem echipă bună, iar omogenizarea lotului va fi un atu în plus. Am arătat încă din sezonul trecut că formăm o echipă bună, că merităm să ne batem sus. Cei care au plecat  sunt jucători care au ajutat echipa, Brac la promovarea în prima ligă, iar Brandan și Frăsi au fost titulari incontestabili în sezonul care s-a încheiat“.

Sâmbătă, echipa a doua a clubului va evolua în prima manșă a barajului de promovare în Liga a III-a. Băluță e trup și suflet alături de Andrei Ivan și ceilalți alb-albaștri care vor evolua în acest meci: „Sigur vom învinge. Obiectivul lui Ivan l-a trasat nea Sorin aseară, să înscrie două goluri. Important e ca echipa să câștige la o diferență cât mai mare“.