Spania nu va aplica, deocamdată, măsurile de austeritate recomandate de FMI

0
360

Spania nu va aplica, deocamdată, recentele recomandări ale Fondului Monetar Internaţional, care includ tăieri salariale în sectorul guvernamental, deoarece acestea nu au valoare coercitivă, a indicat, sâmbătă, premierul spaniol, Mariano Rajoy (foto), citat de AP şi EFE. FMI este una din cele trei organizaţii financiare internaţionale cărora Spania le-a solicitat efectuarea unui audit asupra sistemului său bancar, înainte de a cere ajutor din partea Eurogrup. Într-o alocuţiune rostită la San Sebastian, cu ocazia unei reuniuni a Partidului Popular, pe care îl conduce, Mariano Rajoy a explicat că propunerile FMI au, deocamdată, valoare de sugestie. Documentul FMI privind Spania, dat vineri publicităţii, nu este un raport bancar, ci o analiză privind starea economică a ţării. Organizaţia financiară internaţională a estimat că deficitul bugetar al Spaniei pentru 2012 va fi mai mare decât s-a estimat iniţial şi i-a sugerat Guvernului Rajoy să adoptă o serie de măsuri menite să reducă datoria acestei ţări: mărirea TVA-ului şi a unor taxe asupra consumului, reducerea costurilor de creditare, o măsură introdusă recent. Şeful Executivului de la Madrid a promis că va răspunde apelurilor la noi eforturi lansat de FMI intensificând ritmul reformelor menite să ducă la „flexibilizarea şi sporirea competitivităţii” economiei spaniole.

Datoria publică a Spaniei a atins, la sfârşitul lunii martie, un nou record istoric, de 72,1% din PIB, fiind cu 8,5 puncte procentuale mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de banca centrală a ţării. Guvernul de la Madrid anticipează că la sfârşitul acestui an datoria publică va atinge 79,8% din PIB, previziune care nu include împrumutul european destinat recapitalizării băncilor, care ar putea fi de până la 100 de miliarde de euro. Ajutorul destinat băncilor va majora datoria publică cu până la 10 puncte procentuale.