Vineri după-amiaza, magistraţii Judecătoriei Craiova au înlocuit arestarea preventivă a Florentinei Bică, doljeanca trimisă în judecată împreună concubinul ei pentru rele tratamente aplicate minorului, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Femeia şi-a maltratat copilul şi l-a lăsat şi pe concubinul ei să facă acelaşi lucru, până când micuţul n-a mai suportat şi a fugit de la locuinţa celor doi, fiind găsit de o mătuşă. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au făcut recurs, astfel că femeia rămâne în arest până la judecarea acestuia.
Magistraţii Judecătoriei Craiova au admis, vineri după-amiază, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpata Florentina Daniela Bică cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată. Judecătorii au stabilit în sarcina femeii o serie de obligaţii pe care acesta trebuie să le respecte pe perioada eliberării. Astfel, femeia trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată şi la toate termenele de judecată, trebuie să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sau ori de câte ori este chemată, nu are voie să îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar şi nici nu are voie să deţină, să folosească sau să poarte vreo armă, din orice categorie. Instanţa a ţinut cont de abuzurile la care femeia şi-a supus propriul fiu, astfel că, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, aceasta nu are voie să comunice direct sau indirect cu fiul ei, dar nici cu celălalt inculpat din dosar, concubinul ei Costel Viorel Lucan. Instanţa a decis ca Florentina Bică să fie pusă în libertate la data rămânerii definitive a încheierii. Asta înseamnă după judecarea recursului pe care l-au declarat, vineri seara, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, recurs ce se va judeca marţi, 19 iunie a.c., la Tribunalul Dolj.
Cât priveşte fondul cauzei, instanţa a amânat judecarea pentru data de 6 iulie 2012, când urmează să fie audiaţi o serie de martori dar şi minorul, în prezenţa unui reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj.
Reamintim că Florentina Bică, de 22 de ani, din comuna Breasta, a fost arestată la sfârşitul lunii martie a.c. după ce s-a stabilit că şi-a bătut şi maltratat în repetate rânduri băieţelul, în vârstă de 6 ani. În luna mai femeia a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru infracţiunile de rele tratamente aplicate minorului şi lovire şi alte violenţe, împreună cu ea fiind judecat şi concubinul ei, Costel Viorel Lucan, care obişnuia, de asemenea să-l agreseze pe minor, în sarcina acestuia fiind reţinută infracţiunea de lovire şi alte violenţe. Procurorii şi poliţiştii au stabilit că în luna martie 2012 a exercitat repetat acte de violenţă asupra fiului ei minor. În plus, a adoptat o atitudine de pasivitate faţă de actele de agresiune ale concubinului ei, care l-a lovit repetat cu palmele şi cu corpuri dure pe minor, l-a ars pe umăr cu o brichetă încinsă, pe palme cu o rezistenţă supraîncălzită de la un reşou artizanal şi l-a înţepat în umărul stâng cu vârful unui cuţit. Ba mai mult, din declaraţiile micuţului se pare că cei doi, ca să-l “pedepsească”, îl trezeau şi noaptea din somn şi-l luau la palme.