Convenția Națională a Lions Clubs District 124 România

0
856

In perioada 19-21 mai 2022 municipiul Craiova, primul oraș din România în care s-a înființat
un club Lions, va fi centrul lionismului românesc, având loc Convenția Națională a Lions
Clubs District 124 România și a Leo Clubs District 124 România. Evenimentul va avea loc cu
sprijinul celor două cluburi Lions din Craiova, Club Lions Craiova și Club Lions Cetatea
Băniei Craiova, precum și a celor două cluburi Leo din Craiova, Leo Club Craiova Terra
Nova și Leo Club Craiova Excelion. La lucrările Convenției vor participa invitați de marcă
din țară și străinătate, reprezentantul Președintelui Internațional a Lions Clubs International
Alexander X. Douglas, in persona Directorului Internațional Mats Granath, prieteni cadrul
Distrcitelor infrațite din stăinătate, precum si reprezentanți ai celor 77 cluburi Lions și 40 de
cluburi Leo din țară.
Convenția Națională a Lions și Leo Clubs Districtul 124 România este o reuniune in plen a
forului suprem de conducere a Districtului Lions și a Districtului Leo, în cadrul căreia vom
celebra anul lionistic 2021-2022, un an plin de provocări, dar plin de proiecte frumoase și
deosebit de utile în folosul comunității, vom vorbi despre voluntariat și despre importanța
acestuia pentru comunitate, dar și pentru dezvoltarea personală a voluntarilor Lions și Leo,
vom stabili strategia de acțiune pentru următorul an lionistic și vom recunoaște meritele
deosebite ale membriilor Lions și Leo din ultimul an de activitate.
Pe parcursul celor 4 zile ale Convenției Naționale vor avea loc o serie de evenimete conexe,
cum ar fi:
– în data de 19 mai 2022, de la ora 11.30 va avea loc inaugurarea Bibliotecii Franceze
de la Liceul ”Voltaire” Craiova în prezența unei delegații din Franța, inițiatorii și
sponsorii acestui proiect.
– tot în data de 19 mai 2022, de la ora 14.00, va avea loc la Hotel Prestige Boutique, sala
I.C. Vrăbiescu, etapa națională a concursului Young Ambassador Bert Mason,
concurs care se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani și care are ca
scop să recunoască, să încurajeze și să sprijine tinerii care sunt implicați activ în
proiecte de voluntariat pentru comunitate, câstigătorul concursului național urmând să
reprezinte România la concursul europen din tomană la Zagreb.

– tot joi, 19 mai 2022, de la orele 17:00, va avea loc un meci de fotbal caritabil LeoLions,
cu scopul de strangere de fonduri pentru secția de oncopediatrie din cadrul
SCJU Craiova, secție aflată în plin proces de renovare de către cluburile Lions și Leo
craiovene cu sprijinul financiar al Lions Clubs International Foundation
– vineri, 20 mai 2022, începând cu orele 17.00, va avea loc Parada Lions în zona
Centrul vechi a Craiovei, cu plecare din Piața William Shakespeare, unde veți avea
ocazia să vedeți costume populare din toate zonele țării și la care va participa Fanfara
Garnizoanei Craiova
– lucrările Convenției Naționale vor avea loc sâmbătă, 21 mai 2022, între orele 09.00-
16.50, la Universitatea din Craiova, lăcaș al educației și culturii românești, iar In
paralel vor avea loc si lucrările Convenției Naționale a Leo District 124 România.
Atât vineri cât și sâmbătă, însoțitorii membrilor Lions, din țară și străinătate vor vizita
municipiul Craiova însoțiți de ghid, pentru a cunoaște și promova frumusețile și istoria
orașului.
Asociația Lions Clubs Internațional este cea mai mare organizaţie de servicii de voluntariat la
nivel mondial. Este prezentă în peste 220 de ţări, având peste 1.400.000 de membri, în
perioada iulie 2021 – mai 2022, membrii Lions Club International au servit peste 275 milione
de oameni, efectuând 5,75 milioane de screeninguri oftalmologice gratuite la copii și tineri,
donând 2,3 milione de ochelari, oferind tratament la 8,5 milione de oameni cu deficienta de
vedere, asigurând la 14,75 milione de oameni masă caldă, asistând 2,3 milione de copii
bolnavi de cancer si 1,34 milione de copii bolnavi de diabet, plantând 5,76 milione de copaci,
impactând 600.000 de copii prin programul de invățare socio/emoțională Lions Quest și 2,3
milione de copii prin programul de citire, acestea fiind doar câteva exemple din activitatea
Lions din ultimul an.
Denumirea LIONS este un acronim, însemnând “Liberty, Intelligence, Our Nations Safety”,
iar denumirea organizației de tinert, LEO, este deasemenea un acronim, insemând Leadership,
Experience, Opportunity, iar sigla are ca elemente figurative doi lei, unul ce priveşte cu
mândrie spre trecut, iar altul ce priveşte cu încredere spre viitor. Deviza organizaţiei la nivel
mondial este “We serve”, adică “Noi servim”.
În România, primele cluburi Lions s-au înființat în anul 1990, la Craiova și la București, iar
Districtul 124 România s-a înființat în 1994. La ora actuală Lions District 124 România este
format din 77 de cluburi în care activează cca. 1.600 de membri, iar Leo District 124 România este format din 40 de cluburi Leo cu peste o 1.000 de membrii. Misiunea Cluburilor Lions și Leo este crearea şi menţinerea unui spirit de înțelegere între toţi oamenii prin oferirea
voluntară de sprijin umanitar, celor aflați in nevoie.

Membrii Lions contribuie zi de zi la realizarea acestei generoase misiuni prin implicarea în
comunitate şi prin cooperare cu alte cluburi din țară și de peste hotare.
Lions înseamnă a oferi şanse unui tânăr talentat, a face o bucurie unei persoane vârstnice,
înseamnă a oferi speranţă celor mai puţin norocoşi. Lions înseamnă un zâmbet pe buzele unui
copil orfan, un licăr de lumină în ochii unei persoane cu probleme de vedere sau sprijin pentru
persoanele cu handicap.
Cadrul global al serviciilor oferite voluntar se concentrează în principal pe cinci arii principale
de acțiune, și anume: diabet, mediu, hrană, vedere și cancer pediatric. Cadrul global de
acțiune completează toate modurile în care cluburile Lions și Leo servesc la nivel local prin
proiecte în domeniile sănătății în general, precum și proiecte adresate persoanelor vârstnice,
copiilor și persoanelor cu dizabilități, proiecte de literație și educație, ajutor în caz de dezastre
naturale sau război, etc.
Anul lionistic 2021-2022 în România a avut ca motto Speranță și Perseverență; Încredere și
Curaj, membrii Lions și Leo aducând speranță celor aflați în dificultate, perseverează în a face
o diferență pozitivă în comunitate, dau încredere în bunătatea oamneilor și au curajul de a ieși
din zona de confort pentru a ajuta comunitatea.
Pentru membrii Lions “NOI SERVIM” este mai mult decat un motto. Este o prioritate
şi o filozofie.