Polițistul care a fugit de la Parchet rămâne în arest la domiciliu

0
353

Agentul Dorin Daniel Petcu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, care, vinerea trecută, pe 11 mai a.c., a fugit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, unde fusese chemat pentru a fi audiat, rămâne în arest la domiciliu. Tribunalul Dolj a respins, ieri, contestația procurorilor, care îl voiau după gratii, dar și pe a polițistului, care ar fi vrut să fie plasat sub control judiciar, astfel că hotărârea a rămas definitivă: „Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Petcu Dorin Daniel, împotriva încheierii nr. 72/13.05.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova. Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova, împotriva încheierii nr. 72/13.05.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu din 17.05.2018”. Polițistul este inculpat într-un dosar vizând infracțiunile de purtare abuzivă, şantaj, instigare la lipsire de libertate şi instigare la fals intelectual. Imediat după ce a dispărut de la Parchet s-a emis mandat de aducere pe numele său şi au fost demarate procedurile pentru a fi dat în consemn la frontieră, iar sâmbătă seară, agentul s-a predat la Poliţia Piteşti, iar duminică a fost plasat în arest la domiciliu.