Poliția Locală Craiova, pe urmele comercianților ilegali din piețe

0
242

Polițiștii locali au luat la control, marți și miercuri, zonele din jurul piețelor craiovene care, de regulă, sunt aglomerate de comercianții ambulanți. Potrivit Poliției Locale Craiova, primele care au fost vizate au fost persoanele care practică comerț neautorizat, în special produse second-hand. De asemenea, s-a acționat și pentru identificarea și sancționarea agenților economici care expuneau marfa, în mod nelegal, pe trotuarul pietonal din fața magazinelor, perturbând circulația pietonală. „În urma acestor acțiuni, au fost depistate și conduse la sediul nostru un număr de 12 persoane care expuneau mărfuri pe domeniul public în scopul comercializării  fără a deține autorizațiile sau acordurile necesare pentru ocuparea amplasamentelor respective. Aceștia nu au putut să prezinte nici documentele de proveniență a mărfii”, a declarat Tavi Mateescu, directorul Poliției Locale Craiova. Acesta a mai precizat că au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 12.000 lei. Polițiștii locali au confiscat și mai multe bunuri deținute fără forme legale: 409 perechi încălțăminte second-hand, 125 kilograme de îmbrăcăminte second-hand, ceasuri, parfumuri, gablonțuri, genți de damă, 49 bucăți produse electrice, electronice și de telefonie mobilă. astfel de acțiuni se vor desfășura zilnic, în perioada următoare, a menționat conducerea Poliției Locale Craiova.