Cal căzut într-o groapă, salvat de pompieri

0
309

caluReprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au avut, marţi seară, o intervenţie mai puţin obişnuită. În jurul orei 20.30, cadrele Detaşamentului de Pompieri Calafat au fost solicitate în comuna Moţăţei, la intersecţia cu DJ Calafat – Craiova, pentru salvarea unui animal (cabalină) dintr-o groapă cu adâncimea de aproximativ 3 metri. Pompierii au ajuns la faţa locului, în sprijinul lor venind şi voluntarii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Moţăţei care au adus o volă, în cele din urmă reuşindu-se ridicarea calului din groapă. Operaţiunea de salvare a decurs fără probleme, iar animalul a fost înapoiat proprietarului, după cum au precizat reprezentanţii ISU Dolj.