APIA prelungeşte sesiunea „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”

0
304

logo2Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că sesiunea de depunere a Cererile de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, SubMăsura 15.1 „Plăţi pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020, se prelungeşte până la data de 15 iunie 2017, ora 17.00. Anunţul de prelungire a sesiunii de depunere este publicat pe site-ul instituţiei: www.apia.org.ro, alături de toate documentele necesare accesării schemei de ajutor de stat. Reamintim că depunerea Cererii de Sprijin se realizează pe suport de hârtie la Centrele Judeţene sau al Municipiului Bucureşti al APIA. Aceasta va fi însoţită de avizul Gărzii Forestiere şi de documentele specificate în Ghidul solicitantului. Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condiţiile de eligibilitate şi criteriile specifice prevăzute în schema de ajutor de stat şi detaliate în Ghidul Solicitantului. Alocarea financiară pentru sesiunea 01/2017 este de 117.803.922 euro. Selecţia Cererilor de sprijin în cadrul sesiunii se efectuează conform prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.362/2016, publicat pe site-ul APIA. Anunţarea rezultatelor selecţiei se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Judeţene APIA ca urmare a publicării pe site a Raportului de selecţie preliminar aprobat de către directorul general al DGDR – AM PNDR.