Angajaţi de la „Drumuri”, audiaţi la DNA Craiova

0
569

dna craiova (11)Mai multe persoane, cu funcţii de execuţie, dar şi de conducere, din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova au fost audiate, pe parcursul zilei de ieri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Craiova. Se pare că dosarul vizează modul în care au fost încheiate anumite contracte de deszăpezire. Purtătorul de cuvânt al DNA, procuror Livia Săplăcan, a precizat că este vorba despre audieri într-o cauză penală în care cercetările se fac, în acest moment, in rem (cu privire la faptă), cei citaţi au calitate de martori, însă dat fiind stadiul anchetei, alte informaţii nu pot fi făcute publice în acest moment, nici măcar despre ce infracţiuni ar fi vorba. Se pare că audierile angajaţilor de la DRDP vor continua şi în zilele următoare.