Trei copiii de la „Buzeşti” vor să „rupă” barierele informaticii

0
571

colegiul national fratii buzestiColegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” va avea trei reprezentanţi de marcă în loturile naţionale care se pregătesc pentru Olimpiada Internaţională de Informatică. «În perioada 18-25 mai, se va desfăşura un stagiu de pregătire a lotului naţional de informatică, seniori, în scopul selectării echipelor care vor reprezenta ţara noastră la Olimpiada Internaţională de Informatică, Olimpiada Balcanică de Informatică, Olimpiada de Informatică a Europei Centrale şi la Turneul de la Shumen. Suntem mândri că, din Dolj, îl avem reprezentant pe  Bogdan Ioan Iordache. De asemenea, între 18-23 mai, se va desfăşura o pregătire centralizată pentru definitivarea echipelor care vor reprezenta România, la „juniori”, la Olimpiada Balcanică de Informatică şi la Turneul de la Shumen. Şi aici avem doi reprezentanţi: Alexandra Maria Udriştoiu şi Emanuel Adrian Dicu. Toţi cei trei tineri sunt la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi sunt îndrumaţi de către prof.  Marius Nicoli. Este o mândrie pentru noi», a declarat prof. Gabriela Panait, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.