CFR Cluj câştigă Cupa României la penalty-uri, după ce întoarce un 0-2 la pauză

0
339

CFR Cluj a câştigat în seara aceasta Cupa României, învingând în finală pe Dinamo, pe Arena Naţională, cu 7-6, după executarea loviturilor de departajare, scorul după 90 de minute fiind 2-2.

La pauză, Dinamo avea 2-0, datorită golurilor marcate de Gnohere – dintr-un penalty obţinut tot de el, şi de Bicfalvi, cu o lovitură de cap.

În debutul părţii secunde a redus din handicap Juan Carlos Ruiz, iar Cristian Lopez a egalat în penultimul minut, tot cu o lovitură de cap.

Dinamo a ratat mai multe ocazii în prelungiri, iar la loviturile de pedeapsă s-a mers cap la cap până la ultima serie, în care a ratat Rotariu de la Dinamo, şut apărat de Traian Marc.

Pentru CFR au transformat: Cristian Lopez, Tiago Lopes, Beleck, Petrucci şi Juan Carlos Ruiz.

Pentru Dinamo au reuşit să marcheze: Bicfalvi, Anton, Gnohere şi Lazăr.

CFR Cluj câştigă pentru a patra oară Cupa României, toate aceste trofee fiind adjudecate în ultimii 10 ani.