Caroline Wozniacki s-a retras de la Roland Garros

0
277

Jucătoarea daneză de tenis, Caroline Wozniacki, a anunţat că s-a retras de la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, din cauza unor dureri la gleznă, care o împiedică să joace din luna martie. Caroline Wozniacki nu a trecut niciodată de sferturile de finală la Roland Garros.

În vârstă de 25 de ani, Caroline Wozniacki anunţase că nu va participa nici la turneele pe zgură de la Madrid şi Roma. Din cauza accidentării la gleznă, jucătoarea daneză a coborât de pe locul 4 WTA, poziţie pe care se afla în luna august, până pe locul 34.

Ultimul meci jucat de Wozniacki a fost pe 26 martie 2016, cu Elina Svitolina în turul 3 al turneului de la Miami.

Sportiva nordică a cucerit 23 de turnee la simplu şi 2 la dublu, însă nu are în palmares niciun turneu de Mare Şlem. Wozniacki a câştigat de-a lungul carierei 20.819.160 de dolari.

Turneul de Grand Şlem de la Roland Garros se va desfăşura în perioada 22 mai-5 iunie şi este dotat cu premii totale în valoare de 24.000.000 euro.