Şoferi cercetaţi penal în urma unor evenimente rutiere

0
363

Doi conducători auto sunt cercetaţi penal de poliţiştii doljeni, unul pentru că a provocat un accident de circulaţie în care a fost rănit un tânăr de 20 de ani, iar cel de-al doilea pentru că, într-o stare avansată de ebrietate, s-a oprit cu maşina în gardul unei pensiuni din Radovan.

Conform poliţiştilor de la Rutieră, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.00, Andrei Niţu, de 23 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Fiat pe DN 65 F (Centura de Nord a Craiovei), la intersecţia cu „Calea Bucureşti” nu a adaptat viteza de deplasare în momentul când a efectuat virajul la dreapta, carosabilul fiind ud, a pierdut controlul volanului şi s-a oprit în şanţul de pe partea stângă a drumului. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui Ovidiu Purcărin, de 20 de ani, din Craiova, pasager pe bancheta din spate a autoturismului, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Medicii au stabilit că a fost rănit uşor, alegându-se cu traumatism de coloana cervicală. Poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Joi după-amiază, în jurul orei 14.00, poliţiştii Postului de Poliţie Radovan au fost anunţaţi de Nicolae Tulitu, de 59 de ani, din localitate, că un autoturism Dacia 1310 a lovit gardul împrejmuitor al pensiunii ce o deţine în satul Fântânele. La faţa locului au ajuns lucrătorii postului de poliţie din localitate care au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind că la volanul autoturismului era Constantin Stoicuţ, de 57 de ani, din Constanţa, care locuieşte fără forme legale în Radovan.

“Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.