DNA a transmis preşedintelui României o solicitare de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, acesta fiind suspectat că ar fi luat mită de două ori în timp ce era membru al Guvernului. În aceeaşi cauză este cercetat şi Cristian Boureanu.
Alte patru persoane, printre care şi Cristian Boureanu, sunt cercetate în dosar sub control judiciar pe cauţiune. Astfel, Mircea-Ionuţ Costea, fost angajat al Ministerului Finanţelor, este acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, având stabilită o cauţiune de 1.500.000 euro. Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea C.N. C.F.R., acuzată de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, trebuie să plătească o cauţiune de 1.000.000 euro.