Profitul Hidroelectrica, în scădere dramatică

0
441

Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2018 al producătorului de energie Hidroelectrica SA, publicat de Ministerul Energiei, prevede realizarea unui profit de 937,1 milioane de lei, faţă de 1,6 miliarde de lei cât obţinuse în 2017.

„Pentru anul 2018, profitul estimat scade faţă de cel preliminat în anul 2017 cu 41,38%, în principal ca urmare a previziunii veniturilor pe baza unor estimări prudente ale producţiei în anul 2018, precum şi a constituirii provizioanelor aferente abandonării unor investiţii istorice cu funcţiuni complexe, nivelul veniturilor fiind corelat cu cel al cheltuielilor”, se arată în Nota de fundamentare a bugetului de venituri şi cheltuieli de la Hidroelectrica.

Pentru acest an, veniturile sunt estimate la 3,19 miliarde de lei, iar cheltuielile – la 2,26 miliarde de lei.