Pentru a doua zi consecutiv, câteva sute de angajaţi ai Spitalului Judeţean din Craiova au protestat, ieri, în faţa Policlinicii faţă de diminuarea sporurilor salariale cu procente cuprinse între 20 şi 50%.
Categoriile de personal cele mai afectate sunt cele de infirmier, brancardier, îngrijitoare de curăţenie, chimist, biolog, profesor CFM, psiholog, kinetoterapeut, sociolog, asistent social sau registrator medical. Salariaţii acuză că au primit mai puţini bani decât luna trecută şi au anunţat că sunt hotărâţi să declanşeze greva generală dacă până joi seara nu se găsesc soluţii pentru rezolvarea problemelor.
„Vineri dimineaţă declanşăm greva generală la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, dacă nu se găsesc soluţii. Aşteptăm până joi seara un răspuns din partea Ministerului Sănătăţii, un răspuns care să includă soluţii concrete pentru problemele pe care le întâmpină aceste categorii de personal. Astăzi (n.r. – ieri), peste 700 de salariaţi au participat la protestul din curtea spitalului”, a declarat Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Hipocrat.
Diminuarea sporurilor, principala nemulţumire
Potrivit sindicaliştilor, menţinerea veniturilor salariale pentru multe categorii profesionale, mai cu seamă pentru personalul auxiliar sanitar, dar şi pentru asistenţi, devine imposibilă. La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova s-a început cu simularea încadrării în buget, prin aplicarea salariilor de bază şi a sporurilor, diferenţiate pe locuri de muncă, la nivel maxim. A fost prima şedinţă de dialog social a angajatorului cu sindicatul reprezentativ din unitate. Simularea a continuat timp de o săptămână, ajustând diferite variante. Iar concluzia a fost că aplicarea corectă a legii şi a recomandărilor transmise de ministerele de resort permite încadrarea în bugetul alocat, numai dacă se operează reduceri masive ale unor sporuri.
Pe parcurs, informaţiile referitoare la faptul că în unele spitale, altele decât cele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, au avut posibilitatea legală să-şi motiveze salariaţii, prin acordarea drepturilor la nivel maxim, au produs o stare de nemulţumire în rândul salariaţilor.