Raul Castro respinge “terapia de şoc”

0
356

Preşedintele cubanez, Raul Castro, a respins sâmbătă, în deschiderea congresului Partidului Comunist Cubanez (PCC), aplicarea unei “terapii de şoc” pentru a moderniza economia ţării şi a avertizat că statul va păstra controlul asupra economiei insulei, notează AFP. În prima zi a marii reuniuni a partidului unic, care urmează să definească linia politică pentru următorii cinci ani, Raul Castro a decepţionat speranţele celor care aşteptau o accelerare a transformării economice a insulei, la mai puţin de o lună după vizita istorică efectuată de preşedintele american, Barack Obama. În discursul său inaugural de peste două ore, preşedintele în vârstă de 84 de ani a atras atenţia că reformele economice în curs vor continua, fără să se abată de la linia trasată de precedentul congres din 2011. “Cuba nu va putea niciodată să îşi permită aplicarea a ceea ce se numeşte terapii de şoc, frecvent aplicate în detrimentul claselor celor mai defavorizate ale societăţii”, a subliniat Raul Castro.