Prins „gonind” cu 119 km/h pe Calea Severinului

0
294

Poliţiştii rutieri doljeni au organizat, la acest sfârşit de săptămână, pe principalele drumuri din judeţul Dolj, o amplă acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de nerespectarea de către conducătorii auto a regimului legal de viteză instituit pe anumite sectoare de drum. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în cadrul acestor activităţi, poliţiştii au constatat şi aplicat 171 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 29.000 lei. Dintre acestea, 122 amenzi au fost aplicate unor conducători auto care au circulat cu viteză excesivă. De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 6 permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare. Recordul acţiunii îl deţine un bucureştean prins de poliţiştii craioveni circulând cu aproape 120 km/h prin oraş. Astfel, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj, în cadrul acţiunii, poliţiştii l-au depistat pe Iulică F., de 36 ani, din Bucureşti, în timp ce  conducea un autoturism, pe Calea Severinului, cu viteza de 119 km/h. Bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 945 lei şi ca măsură complementară, i s-a reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 90 zile.