România poate întâlni Brazilia şi Argentina la anul

0
363

Naţionala României ar putea înfrunta din nou Brazilia, la 3 ani distanţă de amicalul de la Sao Paulo. „Avem o solicitare pentru un amical cu Brazilia. Ar trebui să se joace în primăvara viitoare undeva în Europa sau în Brazilia” a spus Mircea Sandu. România mai are programat un amical de lux la începutul lui 2014, urmând să înfrunte pe 14 martie Argentina. România a întîlnit de trei ori selecţionata Braziliei pînă astăzi. Primul duel a avut loc la Campionatul Mondial din 1970, când sud-americanii s-au impus cu 3-2. Următoarele două întâlniri au fost amicale, ambele având loc la Sao Paulo. De fiecare dată s-a impus Brazilia, 2-0 în 1972 şi 1-0 în 2011, la retragerea lui Ronaldo.