Pedepse normale pentru baschetbaliştii Craiovei / Dzambic, suspendat 4 etape, Bureau – 2 etape

0
383

Comisia de Disciplină din cadrul FR Baschet a decis suspendarea jucătorilor Rade Dzambici şi Travis Bureau, de la SCM Craiova, respectiv Zoran Krstanovici, de la Gaz Metan Mediaş, după incidentele în care au fost implicaţi la meciul direct de luni seara din Sala Polivalentă. Comisia de Disciplină din cadrul FR Baschet a luat următoarele decizii în cadrul şedinţei de marţi: sancţionarea clubului organizator SCM Craiova cu amendă de 250 de euro, pentru intrarea în teren după încheierea jocului a unor persoane neautorizate, amendarea sportivului Rade Dzambici cu 600 de euro şi suspendarea pe 4 etape, pentru acte de violenţă la adresa adversarului, amendarea lui Travis Bureau şi a lui Zoran Krstanovici, cu câte 300 de euro şi suspendare pe câte două etape, pe acelaşi motiv. Rade Dzambici a primit o pedeapsă dublată, fiind considerat recidivist. Deciziile Comisiei de Discplină survin după incidentele din meciul de luni seara, dintre SCM Craiova şi Gaz Metan Mediaş, scor 87-90, în cea de-a doua partidă din cinci programate în sferturile de finală ale play-off-ului. Finalul partidei s-a încins, după ce jucătorul gazdelor Rade Dzambici l-a lovit din spate pe pivotul advers, Zoran Krstanovici. Acesta a ripostat după meci, americanul Bureau de la SCM Craiova a intervenit şi el în bătaie, s-a creat în îngrămădeală generală, din care cel mai afectat a fost Hallik, de la gazde, lovit de acelaşi Krstanovici. Dzambici a încercat să continue cu bătaia şi după fluierul final, la vestiarul ardelenilor, dar forţele de ordine cu calmat spiritele. Gaz Metan Mediaş conduce în sferturi cu 2-0 la general, iar sâmbătă şi duminică va fi gazda meciurilor 3-4, având nevoie de o singură victorie pentru a se califica în semifinale.