Ieri s-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate a drumului Craiova – Tg Jiu

0
900
Ieri s-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate și documentație tehnică de execuție a Drumului Expres Craiova – Târgu Jiu, drum care va uni două dintre cele mai importante municipii din Oltenia.  Acesta este un proiect important pentru dezvoltarea economică a unei zone a țării prin conectare la rețeaua de drumuri rapide.  Drumul expres va avea 105 kilometri și va fi realizat cu ajutorul fondurilor europene atrase pentru susținerea acestui proiect importat pentru economia Olteniei. Craiova va fi conectată astfel, în viitor, la două drumuri expres deosebit de importante: spre Pitești, cu legătură spre A1, și spre Târgu Jiu. Noul drum expres va aduce beneficii ce se extind spre Valea Jiului -Petroșani, Mehedinți – Baia de Aramă, asigurând acces Gorjului la rețeaua de drumuri rapide a României. Perioada pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru drumul expres Craiova – Târgu Jiu este de 14 luni de la data de începere, 17 luni de la data de începere pentru elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire și 20 luni de la data de începere elaborarea Proiectului Tehnic.