Convoi format din sute de autovehicule şi peste 2.500 de persoane, conduse de poliţişti şi jandarmi spre zone de carantină sau autoizolare

0
384

În această noapte, în jurul orei 02:00, în PTF Nădlac II a sosit un convoi format din sute de mijloace de transport, în care se aflau cetăţeni români şi străini. În ultimele ore, au fost efectuate formalităţile de intrare în ţară pentru 2.500 de persoane şi aproximativ 700 de autovehicule , informează IGPF. Poliţiştii de frontieră au efectuat controlul specific la intrarea în ţară, iar persoanele au fost preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, pentru completarea declaraţiei pe propria răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic. După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurilor dispuse de către personalul medical aflat în punct, maşinile au fost preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi, pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare sau autoizolare. Poliţiştii de frontieră au triplat efectivele implicate în controlul de frontieră, astfel încât formalităţile să se desfăşoare cu operativitate. s-a lucrat cu aproximativ 50 de poliţişti de frontieră, fiind deschise zece artere de control. În prezent, în PTF-uri se fac verificări sistematice pentru toate persoanele care se prezintă la intrarea în ţară, care au ca scop identificarea la controlul de frontieră a persoanelor, cetăţeni români sau străini, care sosesc în ţară, având ca zonă de plecare sau tranzit ţări ori zone de risc, precum şi state unde sunt confirmate cel puţin 500 de cazuri de infecţie cu COVID – 19. Persoanele identificate sunt îndrumate de poliţistul de frontieră către personalul DSP din PTF-uri, pentru completarea chestionarelor de natură medicală şi luarea altor măsuri specifice – autoizolare sau carantinare.