Percheziţii în Dolj şi Vâlcea, la persoane suspectate de trafic de minori, de persoane şi de droguri de mare risc

0
397

La data de 18.02.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Vâlcea au efectuat un număr de  patru percheziții domiciliare, pe raza județelor Vâlcea și Dolj, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2018 – 2021, suspecții au recrutat prin metoda „loverboy” mai multe persoane vătămate minore și majore pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituției, atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul altor state europene. De asemenea, unul dintre suspecți a deţinut şi transportat în vederea traficării cantitatea de aproximativ un kilogram de substanţe, cu privire la care există suspiciunea că reprezintă droguri de risc. În urma perchezițiilor, au fost ridicate opt telefoane mobile, zece cartele SIM, două stick-uri de memorie, două grindere, un cântar electronic și mai multe înscrisuri. La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea au fost conduse, în vederea audierii, un număr de două persoane. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea și Grupării Mobile de Jandarmi Craiova. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.