Salubritatea, acuzată că mărește retroactiv facturile craiovenilor

0
1705

Craiovenii s-au trezit cu facturi mai mari la gunoi, asta după ce Salubritatea ar fi început, deja, să aplice o hotărâre de consiliu care doar ce a fost aprobată luna trecută. Noile tarife majorate, spun consilierii opoziției, ar fi trebuit să intre în vigoare abia din februarie, nu din luna ianuarie.

Pornind de la punctul nr. 15 de pe ordinea de zi care a prevăzut aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, consilierii opoziției au deschis subiectul facturilor deja majorate la gunoi pe care craiovenii le-ar fi primit pentru luna ianuarie. Reamintim că hotărârea de consiliu prin care s-a aprobat, după îndelungi discuții, majorările de tarife, a fost votată în luna ianuarie, ceea ce ar fi însemnat că noile prețuri ar fi trebuit să se aplice abia în facturile din luna februarie.

Marian Vasile: ”Craiovenii au primit facturi majorate”

Consilierul PNL, Marian Vasile, a catalogat facturarea craiovenilor cu o lună în avans drept o problemă foarte gravă, „o hoție” care se întâmplă în orașul Craiova. „Craiovenii noștri au primit facturi majorate de către administrația PSD reprezentând milioane de euro. Factura pe deșeuri, pe luna ianuarie, a fost majorată conform unei hotărâri de CL, care intră în vigoare în luna februarie. Nu permitem să mai furați craiovenii noștri, chiar dacă mai aveți decât trei luni în care stați la primărie”, a comentat liberalul, ridicând vocea. 

PNL: „Cum le dăm oamenilor banii înapoi?”

Președintele de ședință, viceprimarul Stelian Bărăgan, i-a atras atenția să nu mai folosească sloganuri politice în timpul ședinței CLM, lucru care l-a enervat și mai mult pe liberal, acesta continuând cu acuzele. „ Nu este nici un slogan politic! Toți vecinii mei au primit facturi majorate ilegal. Ce se întâmplă cu acești bani, cum îi dăm înapoi craiovenilor? Așa pe final de mandat, băgați mâna iar în buzunarul craiovenilor? Acest lucru trebuie reglementat de urgență și vă rog să îmi dați o soluție acum, ce se întâmplă cu facturile majorate ilegal? Nu vă mai permintem!”, i-a apostrofat liberalul pe reprezentanții municipalității.

Dumitru Mănescu: „Mărim taxele ca să facem anjarări”

În demersul său a fost susținut și de consilierul ALDE, Dumitru Mănescu. Și acesta și-a adus aminte că CLM Craiova a aprobat ridicarea prețurilor la gunoi, pentru ca, la nici o lună distanță, să înceapă facturarea craiovenilor. Ca efrct al acestor majorări, și bugetul Salubrității este acum mai mare: „Acum două luni, am ridicat nivelul taxelor și au fost multe discuții pe această temă. Nivelul veniturilor la Salubritate crește datorită creșterii taxelor. Foarte important, în acest buget, că se ține mult la faptul că Salubritatea nu înregistrează plăți restante. Și avem o creștere exponențială a profitului, de la 1.180.000 de lei la 1.383.000 de lei. Preocuparea principală a acestui buget a fost creșterea cheltuielilor cu personalul. Eu nu înțeleg de ce trebuie să mărim taxele craiovenilor pentru a crește cheltuielile cu personalul și de ce este necesară creșterea numărului de personal care este prevăzută”, a observat Mănescu, comentând datele din bugetul Salubrității.

Primarul Craiovei: „V-ați transformat în corespondenți de presă”

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, s-a arătat deranjat de modul cum consilierii PNL au ridicat această problemă și le-a cerut să nu mai amenințe executivul prmăriei cu presa sau alte instituții de control. „Consilierii s-au transformat în corespondenți de presă. Dau articol la presă și după aia vin și spun în Consiliul Local, ne amenință cu presa, cu prefectul, cu DNA-ul, cu poliția, cu prefectura”, s-a revoltat și edilul-șef al Craiovei, făcând trimitere la faptul că respectiva hotărâre de consiliu a primit avizul de legalitate al prefectului de Dolj.

7 miliarde de lei trebuie recuperate de la populație

Alin Glăvan, director adjunct al Direcției Servicii Publice din cadrul Primăriei Craiova, a explicat, la rândul său, că toate costurile pe care operatorul de salubritate le suportă trebuie să fie trecute în structura tarifului. „Aceste costuri – 7 miliarde de lei pe care salubritatea le plătește pentru taxa pe economia circulară – trebuie să fie recuperate de la producătorii de deșeuri. Și de la mine, ca persoană fizică, și de la dumneavoastră și de la orice persoană juridică. De asta s-a luat această decizie ca toate costurile făcute de operator să fie recuperate. Mai mult decât atât, nu puteam să emitem această hotărâre în decembrie pentru că taxa pe economia circulară a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, iar salariul minim a crescut de la 1 ianuarie”, a menționat acesta.