Aproape 90.000 de euro falşi, găsiţi de poliţişti

0
417

Pe 13 februarie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu – Jiu, au surprins în flagrant delict două persoane bănuite de punerea în circulaţie de valori străine contrafăcute, după cum informează IGPR, într-un comunicat de presă emis ieri. Astfel, au fost depistaţi doi bărbaţi, de 44 şi 45 de ani, din Alba Iulia, care aveau asupra lor 16.000 de euro contrafăcuţi, sumă care urma să fie pusă în circulaţie pe piaţa românească. Cu sprijinul poliţiştilor de combaterea criminalităţii organizate din judeţul Arad, au fost efectuate trei percheziţii domiciliare în municipiul Arad, la imobilele deţinute de un tânăr de 23 de ani. Astfel, în urma acţiunii, au fost ridicaţi 73.820 de euro falşi, un pistol, 16 cartuşe neutilizate, două , câteva grame de substanţe susceptibile de a fi droguri şi 13.550 de euro, de această dată buni. Persoanele, atât cele prinse în flagrant, cât şi tânărul din Arad au fost conduse la sediul SCCO Gorj, fiind reţinuţi pentru 24 de ore. Ulterior, Judecătoria Târgu – Jiu a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.