Focuri de armă pentru prinderea unui şofer fără permis

0
355

Poliţiştii din comuna doljeană Catane au fost nevoiţi să urmărească un autoturism prin localitate şi să facă uz de armă pentru a-l putea prinde pe şoferul care a abandonat la un moment dat maşina şi a încercat să scape pe jos. După ce au reuşit să-l prindă, în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 32 de ani, nu avea permis de conducere, astfel că i-au întocmit dosar penal.

politist-cu-pistolPotrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, joi, 16 februarie a.c., în jurul orei 12.30, lucrătorii Postului de Poliţie Catane, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat un autoturism Audi A4, înmatriculat în Franţa, care se deplasa pe DN 55A, condus de Gheorghe Zamfir, de 32 de ani, din comuna Catane, persoană despre care agenţii de poliţie ştiau că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie.

Astfel, oamenii legii au efectuat semnal regulamentar de oprire, fiind puse în funcţiune atât semnalele luminoase, cât şi cele acustice, însă bărbatul de la volan nu s-a conformat şi şi-a continuat deplasarea, pe DN 55 A şi apoi pe mai multe drumuri secundare din comuna doljeană Catane. Echipa de poliţişti a pornit în urmărirea autovehiculului, iar la un moment dat bărbatul de 32 de ani a abandonat autoturismul şi a încercat să se sustragă controlului alergând pe un teren viran de la marginea localităţii.

„Poliţiştii l-au somat din nou să se oprească, acesta ignorând şi de această dată somaţiile, fapt pentru care un agent de poliţie a executat, în plan vertical, trei focuri de avertisment cu armamentul din dotare, reuşind astfel prinderea şi imobilizarea persoanei în cauză. Poliţiştii l-au imobilizat şi condus pe suspect la sediul unităţii de poliţie, iar pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere”, ne-a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj, precizând că cercetările sunt continuate cu bărbatul în stare de libertate.