Întâlnire, la Bucureşti, între şefii Poliţiilor din România şi Spania

0
274

Ieri, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, a avut loc vizita oficială a unei delegații a Poliţiei Naţionale din Regatul Spaniei, condusă de directorul general al acestei instituţii, domnul Francisco Pardo PIQUERAS.

Delegația Poliției Naționale din Regatul Spaniei a fost primită de către domnul chestor principal de poliție Benone – Marian MATEI, inspector general al Poliției Române. În cadrul întâlnirii, au fost discutate modalități pentru intensificarea cooperării bilaterale, în special pe linia prevenirii și combaterii criminalității itinerante, a criminalității economice, precum și a criminalității organizate (cu accent deosebit pe combaterea traficului de persoane, în special pentru exploatare sexuală sau prin muncă). În acest cadru, a fost apreciată inițiativa Poliției Naționale din Regatul Spaniei de derulare a unei Campanii internațională de conștientizare și prevenire împotriva traficului de persoane. Inspectorul general al Poliției Române, chestor principal de poliție Benone – Marian MATEI, a mulțumit partenerilor spanioli pentru colaborarea polițienească foarte bună și pentru sprijinul constant acordat în vederea destructurării grupurilor infracționale și a tragerii la răspundere penală a celor care comit fapte penale. De asemenea, reprezentanții Poliției din Spania au apreciat profesionalismul polițiștilor români care s-au remarcat în derulararea acțiunilor comune și a misiunilor de suport operativ (ce se derulează anual, pe teritoriul statului iberic, începând cu anul 2016).