Încep audierile pentru a verifica modul în care guvernul Cioloş a făcut rectificările pozitive

0
383

ciolos-rectificareComisiile de buget din Camera Deputaţilor şi Senat îi vor audia, începând de astăzi, pe secretarii de stat din Executivul precedent, pentru a verifica modul în care s-au făcut cele două rectificări pozitive.

“Am stabilit şi am analizat modul în care ne vom desfăşura activitatea în cadrul Comisiei de anchetă. Am stabilit un program pentru această săptămână, astfel că mâine la ora 12.00 şi poimâine vor avea loc audieri. Am stabilit la nivelul Birourilor Comisiilor să începem audierile cu reprezentanţi la nivel de secretar de stat ai Ministerului Fondurlor Europene şi ai ANAF şi ai Ministerului Finanţelor. Trebuie să răspundem la 17 întrebări, probabil vor apărea şi întrebări suplimentare pentru a clarifica lucrurile. Vrem să facem o analiză profesionistă, o analiză prin care vrem să stabilim chiar un mod clar de bune practici pentru a executa bugetul şi pentru a respecta legea fnanţelor publice”, a declarat preşedintele Comisiei de buget-finanţe de la Camera Deputaţilor, Leonardo Badea.

             El a mai spus că, deocamdată, fostul premier Dacian Cioloş nu a fost invitat la audieri. “Deocamdată facem o analiză la nivel ministerelor şi la nivelul reprezentanţilor secretarilor de stat”, a mai spus Badea. La rândul său, preşedintele Comisiei din Senat, Viorel Arcaş, a explicat că membrii comisiilor trebuie să obţină datele care au stat la baza deciziei guvernului Cioloş. “Cei care au coordonat au luat nişte decizii pe baza unor date pe care noi trebuie să le avem la cunoştiinţă până ajungem la persoanele respective. (…) După ce avem toate datele, pe baza acestorsa, o să discutăm, binenţeles, cu cei care au coordonat. Este o muncă tehnică, să vedem pe ce baze s-au bazat în momentul în care s-au hotărât să facă acele rectificări pozitive”, a afirmat Arcaş.

     El a mai spus că cele două comisii nu vor ţine cont de postarea de pe Facebook a fostului premier. “Noi nu discutăm în online. O să vedem răspunsurile pe care le va da în momentul în care va fi întrebat de Comisie”, a precizat preşedintele Comisiei de buget din Senat.