SCMU Craiova: succes la volei, eşec la baschet

1
235

Mutate în Sala “Ion Constantinescu” din Valea Vlăicii, echipele SCMU Craiova au avut în acest week-end rezultate diferite. Voleibaliştii lui Dan Pascu, reveniţi după zguduiala seroasă din Polonia, în CEV Cup, s-au “răzbunat” pe Unirea Dej, pe care au învins-o cu 3-0, în etapa a 10-a a campionatului, pe seturi: 25-16, 25-13, 25-16. Au jucat: Jimenez, Stohr, Cuk, Diaconescu – libero, Hernandez, Călin, Tarţa, Paez, Krstic. SVMU Craiova a rămas pe locul 4, cu 21 de puncte şi are la orizont returul cu Warta Zawiercie, din optimile CEV Cup, joi, 21 decembrie, de la ora 19.00, în Sala Polivalentă. În tur, polonezii s-au impus cu 3-0.

În schimb, baschetbaliştii Craiovei au ieşit de pe ruta victorioasă, care a durat patru meciuri, şi au deja două eşecuri în ultima săptămână. În Valea Vlăicii, SCMU a pierdut meciul cu Sibiul, scor 79-76, pe sferturi: 15-25, 19-17, 23-18, 22-16. Au jucat pentru formaţia antrenată de Vitaly Stepanovski: Zotov 33 de puncte, Krutous 15, Freeman 9, Dragan 7, Casale 6, Milovanovic 6, Agapie, Ţîbîrnă. SCMU Craiova ocupă locul 7 în Conferinţa B a LNMB, cu 14 puncte, iar până la finalul anului mai joacă două meciuri în deplasare, cu CSM Constanţa, pe 20 decembrie, de la ora 18, şi cu FC Argeş, pe 27 decembrie, de la ora 19.

1 COMENTARIU

  1. Rezultatele mixte ale echipelor SCMU Craiova la volei și baschet arată dinamica sportivă a orașului. Succesele și eșecurile sunt parte din spiritul competițional și contribuie la dezvoltarea echipei și a comunității sportive locale.

Comments are closed.