Universitatea din Craiova: Un pariu aproape câştigat

1
10150

Într-un moment deloc fast, şi pentru mediul academic, din cauza rigorilor sanitare, şi nu numai, rectorul Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Spînu, are totuşi o consolare deloc palidă: un număr de 6 proiecte, în valoare de 32 milioane euro, prin Programul Operaţional Regional (POR) au fost deja câştigate, semnate de acum contractele de proiectare ş.a.m.d.. Practic s-a trecut la materializarea lor. Este vorba de campusul Facultăţilor de Inginerie Electronică şi Automatică (3 proiecte) de pe strada Decebal, Căminul nr. 4 din campusul de la Facultatea de Agronomie, sala de sport, pendinte de Facultatea de profil de pe strada Brestei, Centrul de Cercetări Agricole de la Banu Mărăcine. Sunt obiective menite să primenească întreaga infrastructură existentă sau o covârşitoare parte a ei, printr-o viziune modernă, branşată spiritului european în materie. Evident că toată această modernizare, realmente de impresionante dimensiuni, o expresie a emancipării, este sau va rămâne legată de numele rectorului actual, prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu, aşa cum şi numele unora dintre predecesorii săi încă reverberează pe holurile marii Universităţi din Craiova. Aflându-se în faţa unui pariu, aproape câştigat, prof. univ. dr. Cezar Spînu, care a refuzat în vreo două rânduri, de care avem cunoştinţă, dacă nu mai multe, demnităţi tentante în ministerul Educaţiei, nu pune punct proiectelor sale majore, din rândul cărora se detaşează Parcul Tehnologic Universitar IT, în colaborare cu Consiliul Judeţean Dolj, prin punerea în valoare a blocului S 200 de pe Calea Bucureşti. Este un alt proiect de anvergură care ar urma să pună Craiova pe harta marilor centre de inteligenţă artificială din ţară. O menţiune necesară: prof. univ. dr. Cezar Spînu nu narează sentenţios, perseverent, la modul exuberant, nu bate toba cum se spune în popor, despre ceea ce face, dar nici nu îşi poate ascunde –omeneşte vorbind- satisfacţia firească la unele împliniri care vor rămâne în urma sa şi vor dăinui. Nu candidează, mâine sau poimâine, la un nou mandat şi chiar se arată saturat de patosul logoreic al multor semeni, lesne enervabili, fiabili emoţional, care emit marţial tot felul de judecăţi anapoda. Nu despre asta aduce vorba, ci despre alte lucruri care au legătură nemijlocită cu mediul economic, prin parteneriate solide cu marile firme, cu extinderea a ceea ce numim polul de creştere inteligentă. O bază de cercetare agricolă –cu o istorie încărcată- cea de la Tâmbureşti, este pe cale de a fi revigorată. Ţintă permanentă: iniţiativa, creativitatea, valorile pe care comunitatea academică din Bănie le transmite către societate. 2021 a fost până la urmă un an sucit, din cauza pandemiei, care a schimbat sensibil şi neliniştitor fizionomia orelor de curs. Consecinţele nu sunt de neluat în seamă. Imensul potenţial pe care îl are Universitatea din Craiova este încă insuficient valorificat, în planul standardelor de exigenţă, şi dezideratul nu poate fi atins decât printr-o autodepăşire a eforturilor fiecăruia în astfel de vremuri. Ceea ce am înţeles, şi am înţeles bine, este că rectorul prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu are  motive de satisfacţie profesională şi disponibilităţi depline, pentru a face faţă altor semeţe provocări. Nu sună grozav, dar… nu abdică, refuzând orice gând al resemnării. Ceea ce nu e puţin lucru, în aceste zile, când toate sunt cum sunt.

1 COMENTARIU

  1. Este vorba de campusul Facultății de Inginerie Electrică și al Facultății de Automatică. , Calculatoare și Electronică. Altfel, se anunță o mare realizare.

Comments are closed.