Se anunţă creşteri salariale pentru profesori, de la 1 ianuarie

0
456
Salariile profesorilor vor fi majorate cu 8% de la 1 ianuarie, după ce Ministerul Finanțelor a modificat proiectul de ordonanță care inițial îngheța veniturile cadrelor didactice. Proiectul repus în transparență decizională a fost completat cu acordarea de la 1 ianuarie 2022 a unei creșteri de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 şi cele din luna decembrie 2021, conform edupedu.ro.

Conform legii în vigoare, profesorii ar fi trebuit să primească o creștere de 16% pentru a ajunge la grila prevăzută de lege pentru anul 2022. Guvernul s-a reunit în ședință în această dimineață, iar măsura este discutată pentru că ordonanța cu prorogări va fi adoptată azi, potrivit anunțului făcut de premierul Nicolae Ciucă în debutul ședinței. Probabil că modificarea vine după ce sindicatele din învăţământ au ameninţat cu proteste.

Ce prevede proiectul de OUG:

“Prin excepție de la alin. (1), pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021“. Modificarea apare după ce marți seara, surse guvernamentale au declarat pentru Edupedu.ro că se discută exceptarea creșterii salariilor profesorilor de la prorograre, lucru care ar fi echivalat cu acordarea salariilor mărite. Miercuri Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de ordonanță de urgență care prevedea înghețarea salariilor din Educație pentru anul 2022. De asemenea, sindicatele din învățământ au avertizat cu proteste, care urma să se desfăare luni, 20 decembrie. Personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Guvernele Orban și Cîțu au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020, astfel încât, în prezent, personalul didactic se află în situația în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020– dată la care i s-a acordat cea de-a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, potrivit sindicatelor.