Primăria Craiova a început, în urmă cu câteva zile, montarea băncuțelor inteligente

0
520
Comunicare

Primăria Craiova a început, în urmă cu câteva zile, montarea băncuțelor inteligente achiziționate din fonduri proprii ale municipalității. Este vorba de 24 de băncuțe, care se încarcă prin panouri fotovoltaice și care oferă cetățenilor acces rapid la wi-fi, dar și posibilitatea ca aceștia să-și încarce telefonul, prin intermediul celor 4 mufe situate lateral dreapta și stânga. Fiind vorba de dispozitive smart, băncuțele devin funcționale doar după configurarea softului și a routerului cu care sunt dotate. Astfel, după amplasarea pe domeniul public, o echipă de specialiști trebuie să configureze fiecare băncuță în parte, în funcție de mai mulți factori prevăzuți din fabrică, precum numărul de persoane estimat a trece în zona respectivă sau de gradul de lumină/umbră.

Primăria Craiova nu a anunțat, până acum, pe niciun canal oficial, finalizarea acestui proiect, având în vedere că în aceste zile se fac probe pentru a testa funcționalitatea băncuțelor și configurarea lor la parametri optimi.

Apreciem interesul manifestat de anumite publicații și promptitudinea reprezentanților acestora, care au observat deja primele băncuțe amplasate pe domeniul public, respectiv, cele de lângă parcarea subterană, și le-au testat, semnalând anumite disfuncționalități, fără însă a cere un punct de vedere de la Primăria Municipiului Craiova. Astfel, ar fi aflat că băncuțele smart nu sunt configurate încă și, pe cale de consecință, nu au cum să fie funcționale deocamdată.

Proiectul de achiziție a băncuțelor smart a fost votat de Consiliul Local al Municipiului Craiova, la propunerea grupului consilierilor USR.