„Viitorul Europei unite, reformate și prospere, depinde de succesul Ciprului”

0
359

Plenul Parlamentului European, reunit în această săptămână la Strasbourg, a găzduit miercuri, o dezbatere privind viitorul Europei, avându-l ca principal invitat la luările de cuvânt pe președintele Republicii Ciprului, Nicos Anastasiades. Totodată, în cadrul dezbaterii, au intervenit și vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen, responsabil pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, precum și liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European.

În acest context, eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă, a subliniat că viitorul, unitatea și prosperitatea Uniunii Europene, depind, în egală măsură și de succesul Ciprului. Însă, conform eurodeputatului român, sunt necesare eforturi pentru a lupta cu inegalitatea, sărăcia și diviziunea, bazele curentelor extremiste care amenință Uniunea.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Voi începe prin a reitera ceea ce este cel mai important: Ciprul este un stat membru important al Uniunii Europene, iar viitorul unei Europe unite, reformate și prospere, depinde de succesul Ciprului. Stabilitatea și securitatea tuturor statelor membre și bunăstarea tuturor cetățenilor europeni, inclusiv a tuturor cetățenilor ciprioți turci și greci este și va rămâne o prioritate pentru noi.

Am fost foarte plin de speranță ultima oară când ne-am întâlnit, domnule președinte, crezând că într-o perioadă în care UE se confruntă cu un număr important de provocări, dezamăgiri și crize, Cipru va fi o poveste de succes, iar ciprioții greci și turci vor fi cei care vor depăși divizarea și ura. Trebuie să recunosc că lipsa discuțiilor din Crans-Montana ne-a întristat pe noi toți.

Eu, alături de Grupul meu, al socialiștilor și democraților, precum și Parlamentul European, rămânem angajați în reunificarea Ciprului. Suntem devotați unei soluții stabile și durabile, bazată pe valorile UE și pe toate rezoluțiile relevante ale ONU, dar mai ales unei soluții care servește tuturor cetățenilor care locuiesc în Cipru, fie că sunt turci sau greci. 

Astfel, suntem îngrijorați de actualul impas în negocieri și facem un apel, domnule președinte, la viziunea și curajul dumneavoastră să treceți peste blocaj și să explorați orice posibilitate de reluare a discuțiilor și de asigurare a unor termeni de referință clari, care să permită rezultate rapide. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci vom asista la o reușită majoră. Cetățenii ciprioți merită acest lucru, iar Uniunea Europeană este pregătită să vă susțină în aceste demersuri dificile. Pot asigura disponibilitatea Grupului meu de a juca rolul cel mai constructiv în viitorul acord privind reunificarea Ciprului.”

Totodată, eurodeputatul Victor Boștinaru a subliniat și o serie de aspecte îngrijorătoare cu privire la societatea cipriotă: „Acestea fiind spuse, aș dori să vă împărtășesc și alte preocupări; în primul rând, cu privire la situația economică a țării dumneavoastră. În pofida relansării clare a creșterii economice a Ciprului – 4% reprezintă un procent important în comparație cu creșteri economice mai timide în alte state membre-, un raport recent al Comisiei prezintă Cipru ca fiind unul dintre statele membre cu cea mai alarmantă stare de inegalitate din UE. Inegalitatea crește, nu numai în Cipru, ci și în UE, iar politicile de austeritate din ultimul deceniu, precum și politica Troicii care a jucat un rol devastator în Cipru, au contribuit doar la mărirea decalajului. Haideți să încercăm să inversăm această perspectivă! 

Este oportun să lucrăm la combaterea acestei situații. Haideți să lucrăm împreună, în fiecare stat membru și la nivelul Uniunii, pentru o societate mai socială și mai echitabilă – singura Uniune care poate face față provocărilor populismului și naționalismului. Este adevărat că naționalismul și populismul sunt în creștere, dar haideți să abordăm sărăcia și inegalitatea care sunt baze de plecare pentru aceste viziuni extremiste. 

În cele din urmă, domnule președinte, am o îngrijorare serioasă cu privire la programul „Cetățenie prin investiții” din Cipru, atât în ceea ce privește securitatea, dar și motivele sociale. Furnizați cetățenie europeană către state terțe și privind la structura celor care beneficiază de acest program, ar trebui să lucrați la reducerea și eliminarea lui, fără o încercarea de-a mea de a interveni în deciziile dumneavoastră interne.” 

„Domnule președinte, ca român și având în vedere că țara mea urmează să preia imediat Președinția Consiliului, sunt pe deplin convins că o cooperare sinceră și deplină, între toate statele membre, va furniza un rezultat extraordinar pentru viitorul Europei, la Summitul din Sibiu. Acest viitor, bazat așa cum și dumneavoastră ați spus, pe unitate și solidaritate, este capabil să diminueze frustrările și divizările și să elimine standardele duble, pe viitor, în Uniunea Europeană. Vă mulțumim din nou pentru contribuția dumneavoastră și sunt absolut convins că Cipru va rămâne unul dintre cei mai activi contribuitori la unitatea și prosperitatea Uniunii noastre” a conchis eurodeputatul Victor Boștinaru, vicepreședintele social-democraților europeni pentru politică externă.