FNGCIMM a lansat cel mai nou produs de garantare, la Craiova

0
644

Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a lansat, vineri, la Hotel Plaza din Craiova, cel mai nou produs de garantare pentru fermieri: cumpărarea de terenuri agricole. Întâlnirea s-a constituit, deopotrivă, şi într-un eveniment festiv, prilejuit de aniversarea a 17 ani de festivitate, instituţia premiindu-şi colaboratorii, iar printre aceştia s-a numărat şi Marga Bulugean, redactorul-şef al cotidianului „Cuvântul Libertăţii”.

Sub titulatura „Împreună dezvoltăm satul românesc”, FNGCIMM şi-a lansat, vineri, la Craiova, cel mai nou produs de garantare care le este oferit fermierilor ca aceştia să-şi poată dezvolta afacerile. Printre invitaţii acestui eveniment s-au numărat directorul general adjunct al instituţiei – Gheorghe Lăpădat; Gabriel Vlăduţ – preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Dolj şi Dragoş Drăghicescu – directorul Direcţiei Agricole Judeţene Olt, precum şi Mihaela Bărbulescu – directorul general al filialei locale a FNGCIMM. „Am depus eforturi permanente pentru a crea produse noi. Anul 2018 a fost cel mai performant an, avem emise garanţii pentru toate sectoarele de activitate şi suntem într-o continuă dezvoltare. Numai prin promovarea de produse noi putem susţine creşterea productivităţii exploataţiilor agricole şi dotarea cu utilaje performante”, a afirmat Gheorghe Lăpădat, directorul general adjunct al FNGCIMM. „Trăim într-o perioadă în care nevoia de parteneriat este foarte mare”, a ţinut să sublinieze, la rândul său, Gabriel Vlăduţ, directorul Camerei de Comerţ şi Industrie Oltenia, importanţa colaborării dintre instituţiile de creditare şi fermieri. 

80%, gradul de creditare pentru achiziţia de terenuri agricole

Noul produs de garantare se adresează fermierilor care activează ca şi societăţi comerciale, celor care fac parte dintr-o asociaţie agricolă constituită conform Legii 31/1991, precum şi persoanelor fizice autorizate în calitate de producători agricoli, fermieri şi asociaţii de fermieri, constituite conform legii. „Modalitatea de obţinere a garanţiei este una foarte simplă. Beneficiarul merge către o instituţie de credit, obţine o finanţare, iar această instituţie bancară îi pune la dispoziţie fie aplicaţia electronică, fie dosarul de finanţare, în funcţie de suma pe care o solicită. Valoarea maximă de creditare prin FNGCIMM este de 2,5 milioane de euro, pentru o finanţare totală de 3 milioane de euro, ceea ce înseamnă un grad de creditare de 80%”, a menţionat Mihaela Bărbulescu – directorul general al filialei locale a FNGCIMM. Fermierii pot obţine această creditare, în principal, pentru achiziţia de terenuri – limita maximă fiind de 750 de hectare. De asemenea, se pot orienta spre acest produs de garantare şi în cazul în care doresc să-şi dezvolte producţia agricolă din domeniile acvacultură sau piscicultură. „Noi, ca filială locală, dorim să sprijinim toţi beneficiarii care primesc iniţial cererile de finanţare, pe care încercăm să le soluţionăm cu maximă rapiditate”, a mai spus directorul Mihaela Bărbulescu. „Este o bună oportunitate oferită fermierilor”, a apreciat Dragoş Drăghicescu, directorul Direcţiei Agricole Judeţene Olt, acesta menţionând că numai în judeţul său, în 2018, au fost tranzacţionate 4.881 de hectare de teren agricol, care reprezintă o cifră destul de mare.