Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru a fost reconfirmat în funcţia de vicepreşedinte al social-democraţilor europeni

0
316

bostinaruGrupul S&D şi-a ales în această săptămână, la Strasbourg, vicepreşedinţii pentru cea de a doua jumătate a mandatului în Parlamentul European. Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, cel care a deţinut funcţia de vicepreşedinte S&D pentru politică externă în primii doi ani şi jumătate din legislatură, a fost reconfirmat în această funcţie.

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Sunt onorat să primesc din nou încrederea şi sprijinul colegilor mei din grupul S&D şi le mulţumesc tuturor pentru asta. Acest vot este o apreciere clară a angajamentului, devotamentului şi eforturilor mele din prima jumătate de mandat. Am fost responsabil de politica externă într-o perioadă despre care putem spune că este una dintre cele mai dificile din istoria modernă, cu provocări mondiale complexe, inclusiv la graniţele Uniunii. Voi continua să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă în gestionarea acestor crize care ne înconjoară şi să contribui la transformarea Uniunii într-un actor principal pe scena internaţională.”

Alegerea celor nouă vicepreşedinţi şi a trezorierului grupului S&D, succede alegerea lui Gianni Pittella în funcţia de preşedinte, o reconfirmare după 2 ani şi jumătate de activitate, propus acum şi pentru funcţia de Preşedinte al Parlamentului European, pentru alegerile din ianuarie 2017.

Referindu-se la noul Birou, Preşedintele Grupului S&D, Gianni Pittella, a declarat că: „În vremuri tulburi din punct de vedere politic, este esenţial să avem o echipă puternică şi eficientă, alături de care să putem lupta pentru o Europă mai corectă. Sunt mândru să fiu preşedintele noului Birou ales. Acest Birou reflectă valorile pe care le susţinem – o reprezentare puternică a femeilor în funcţii de conducere, un echilibru geografic clar între Est şi Vest, Nord şi Sud, precum şi o reprezentare echitabilă a statelor membre mici şi mari. De-a lungul ultimelor săptămâni, grupul nostru a luat măsuri decisive şi acum suntem pregătiţi pentru evaluarea intermediară. Cu un suport puternic şi coerent din partea grupului nostru, voi continua campania mea, împreună cu toate forţele democratice şi pro-europene pentru a fi ales ca următorul Preşedinte al Parlamentului European, la data de 17 ianuarie 2017”.