Mititelu & co. nu sunt “Leii din Bănie”, conform OSIM

0
1191

Veşti proaste în serie în toamna aceasta pentru Adrian Mititelu şi compania, toate culminând cu întemniţarea deţinătorului echipei u Craiova 1948, pentru evaziune fiscală. Deciziile din justiţie, de la TAS sau de la OSIM spun “în cor” că echipa lui Mititelu nu are nicio legătură cu Universitatea Craiova. Ultima hotărâre în acest sens vine azi de la OSIM, unde Mititelu înregistrase, ilegal, acum 6 ani, sintagma “Leii din Bănie”, care, evident, face referire la Ştiinţa Craiova. Clubul Sportiv Universitatea Craiova a contestat înregistrarea acestei denumiri la OSIM şi a primit dreptate. Pentru echipa lui Mititelu interveniseră şi Asociaţia Comunitatea Suporterior FC U Craiova şi Peluza Sud. Fiind vorba de o sintagmă legată de marca „Universitatea Craiova”, deţinută de clubul condus de Pavel Badea, lui Mititelu i s-a interzis folosirea denumirii „Leii din Bănie.

„CLUBUL SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA, contestă Decizia OSIM nr. M 2014 06081/26.01.2015 de admitere la înregistrare a mărcii LEII DIN BĂNIE CRAIOVA nr.depozit M 2014 06081, intimaţi-solicitanţi FC U CRAIOVA SA, prin ADMINISTRATOR JUDICIAR PREST INSOLV IPURL şi ASOCIAŢIA COMUNITATEA SUPORTERILOR FC UNIVERSITATEA CRAIOVA, şi intimat-intervenient PELUZA SUD. RESPINGE EXCEPŢIILE. ADMITE CONTESTAŢIA” se precizează în decizia Comisiei de Contestaţie a Mărcilor din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

La începutul acestei luni, OSIM i-a respins lui Adrian Mititelu şi dreptul asupra mărcii ”Universitatea Craiova – echipă de fotbal”, care-i aparţine tot clubului lui Pavel Badea,  printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Luna trecută, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis că FRF a procedat corect înscriind în competiţii clubul condus de Mihai Rotaru cu titulatura Universitatea Craiova, fapt contestat de Adrian Mititelu la Lausanne. TAS a constatat că vicecampioana României este cea care poate juca în competiţii cu denumirea Universitatea Craiova, deoarece este în asociere cu clubul condus de Pavel Badea.