Tentativă de trecere a frontierei cu documente false

0
312

pasaport falsPoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat au depistat două persoane, o femeie şi un minor, fiul ei, în vârstă de 13 ani, ambii cetăţeni bulgari, care au prezentat la controlul de frontieră documente de călătorie eliberate de autorităţile bulgare, aparţinând altor persoane. Intenţionau să ajungă în Germania, însă femeia nu avea acordul tatălui minorului să-l scoată din ţară. Cei doi au fost returnaţi pe teritoriul Bulgariei pentru cercetări şi dispunerea măsurilor necesare.

Conform reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, marţi, 15 noiembrie a.c., în jurul orei 7.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-au prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasageri într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria, două persoane, o femeie şi un minor, care au prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate şi un paşaport, ambele documente emise de autorităţile bulgare. Procedând la verificarea documentelor de călătorie, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a constatat că există diferenţe de fizionomie între persoanele care s-au prezentat la control şi fotografiile din documentele de călătorie. Cu ocazia cercetărilor preliminare, s-a stabilit că persoana adultă se numeşte Anelia  A., în vârstă de 49 de ani, cetăţean  bulgar, iar minorul în vârstă de 13 ani, care o însoţea, este fiul ei. În cauză, femeia a declarat că a apelat la această metodă întrucât voia să ajungă în Germania, la rude, şi nu avea acordul tatălui minorului pentru a călători cu el.

„Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar acestea au fost preluate de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun”, a precizat subcomisar Dăduţ Rudăreanu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.