Shinzo Abe, premierul Japonei, este primul lider străin cu care Donald Trump va avea o întrevedere

0
384

shinzo_abeShinzo Abe, premierul Japonei, va fi primul oficial străin care va avea o întrevedere astăzi cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, acesta va încerca pe parcursul întâlnirii să reasigure acordul privind securitatea statului japonez. În timpul campaniei republicanului Donald Trump, Japonia şi Coreea de Sud au fost vizate de comentarii care susţineau retragerea trupelor militare americane din regiunea Asia-Pacific, în cazul în care cei doi aliaţi NATO nu vor suplimenta costurile protecţiei lor. Oficiali de la Tokyo şi Seul au fost deranjaţi de sugestiile făcute de Donald Trump, pe care acestea le-ar fi negat apoi, cum că cele două state ar putea încheia acordul de securitate cu Statele Unite şi ar putea fi nevoie astfel să dezvolte propriile arsenale nucleare. O asemenea acţiune ar crea ”o destabilizare masivă în cadrul păcii regionale”. Reducerea angajamentului SUA în Asia ar dăuna intereselor majorităţii statelor asiatice, precum şi statului american. În mesajul pe care premierul Japoniei l-a transmis lui Donald Trump în urma rezultatelor alegerilor, Abe i-a reamintit candidatului republican de importanţa alianţei dintre cele două state. Consilierii lui Donald Trump, Peter Navarro şi Alexander Gray, au declarat în urmă cu o săptămână că preşedintele ales al SUA “nu ar sacrifica niciodată economia statului american pe altarul politicii străine”.