Rio 2016: Preşedintele Comitetului Olimpic irlandez, autorizat să părăsească Brazilia

0
390

rioAcuzat de revânzarea ilegală de bilete pentru JO 2016 de la Rio, Patrick Hickey, preşedintele Comitetului Olimpic irlandez a fost autorizat, ieri, 16 noiembrie, de un tribunal brazilian să părăsească ţara, după ce a achitat o cauţiune de 1,5 milioane reali, (aproape 410.000 euro). Potrivit unui comunicat al autorităţilor judiciare din statul Rio, judecătoarea Juliana Leal de Melo a decis returnarea paşaportului lui Patrick Hickey, în vârstă de 71 de ani, care trebuie să urmeze un tratament medical în străinătate. Arestat la 17 august, el a fost eliberat la 29 august, dar stabilit într-o rezidenţă supravegheată din Rio de Janeiro, cu interdicţia de a nu părăsi ţara. Patrick Hickey era membru al Comitetului Olimpic Internaţional (CIO) din 1995 şi şef al Comitetului Olimpic European (COE), declarându-se complet nevinovat de acuzaţiile ce i s-au adus. După arestarea sa, Patrick Hickey şi-a anunţat demisia temporară din toate funcţiile deţinute la nivelul mişcării olimpice. Guvernul irlandez a lansat din luna septembrie o anchetă independentă privind revânzarea ilegală de bilete.