Administraţiile publice din Braloştiţa şi Apele Vii amână finalizarea concursului de directori

0
388

odoblejaÎn Dolj, concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în instituţiile de învăţământ preuniversitar din judeţul Dolj pare să se transforme, din cauza unor divergenţe de natură personală, într-un caz care poate duce la apelarea la instanţele de judecată. Practic, pe 14 noiembrie a fost ultima zi când la Colegiul „Ştefan Odobleja” s-a desfăşurat competiţia. A rămas, din cauze mai mult sau mai puţin obiective, reprogramarea unor candidaţi – pentru Şcolile Gimnaziale „Gheorghe Brăescu” din Calafat şi cele din comunele Braloştiţa şi Apele Vii, pentru 16 noiembrie.

Dacă în primul caz nu au fost probleme, la celelalte două a fost cu totul altfel. Încă o dată, din cauza unor antipatii locale, nu s-au putut numi reprezentanţii administraţiei publice din comunele respective. „Din punctul nostru de vedere, am asigurat buna desfăşurare a concursului. Am mai acordat un termen, pentru 17 noiembrie, pentru reprogramare, începând cu ora 15:00. Este ultima zi în care se mai poate susţine concursul”, a precizat prof.  Nicuşor Cotescu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Metodologia nu este foarte strictă în astfel de cazuri, dar cei care s-au înscris la competiţie se pot adresa instanţelor de judecată, pentru imposibilitatea susţinerii concursului, acţiunea urmând să fie îndreptată împotriva celor care au făcut imposibilă susţinerea examenului.