ATENTATE TERORISTE la Paris: Abdelhamid Abaaoud, cel mai căutat om de pe planetă

0
345

Autorităţile franceze au anunţat că belgianul Abdelhamid Abaaoud este considerat unul dintre principalii planificatori al atacurilor teroriste de vineri noaptea din Paris. Acesta a devenit, potrivit presei internaţionale, “cel mai căutat om de pe planetă” în acest moment. Abdelhamid Abaaoud, în vârstă de 29 de ani, se află, potrivit unor surse, în Siria, unde luptă alături de Statul Islamic. Acesta este căutat încă dinainte de atacurile din Paris, fiind condamnat, în absenţă, la 20 de ani de închisoare alături de alţi 32 de jihadişti. Abaaoud a fost şeful unei celule teroriste din Verviers, organizaţia fiind distrusă de poliţia belgiană în ianuarie 2014 după un schimb de focuri în care au fost ucişi doi jihadişti. Abdelhamid Abaaoud s-a născut în Bruxelles în districtul Molenbeek, de unde sunt şi alţi suspecţi în cazul atacului de vineri. Tatăl său, Omar, este băcan, şi a anunţat în luna ianuarie a anului trecut că Abdelhamid l-a luat pe fratele său, Younes, în vârstă de 13 ani, cu el la Siria. Ulterior Omar Abaaoud a anunţat că fiul său cel mare a murit, dar acum poliţiştii cred că această afirmaţie a fost falsă. Belgianul a apărut într-o revista a ISIS spunând că s-a alăturat grupării în Siria şi în video-uri de propagandă ale Statului Islamic, lăudându-se cum a evadat din mâinile poliţiei. Anchetatorii au informaţii că Abdelhamid Abaaoud s-a aflat în perioada aprilie-iunie 2014 în Raqqa, apoi în Tabka, în Deir ez Zor şi în cele din urmă în Kobani. Numele lui Abaaoud este legat – de către “Associated Press” şi “Liberation” – de atacul dejucat, în august, într-un tren Thalys. Acest atac a avut loc la bordul unui TGV pe ruta Amsterdam-Paris, via Bruxelles. Ayoub El-Khazzani, un suspect de terorism, a deschis focul bordul la trenului, după care a fost imobilizat de pasageri. “Liberation” a legat numele lui Abdelhamid Abaaoud şi de Sid Ahmed Ghlam, un student francez acuzat de crimă, tentativă de crimă şi infracţiuni de natură teroristă. Documente confiscate de la domiciliul acestuia şi o căutare pe computerul şi telefonul sale personale sugerează că Ghlam se afla în contact cu un vorbitor de franceză din Siria, care i-a ordonat să comită un atac asupra unei biserici.